Fondatorii companiei farmaceutice BioNTech au fost decorați cu Ordinul de Merit în Germania

Fondatorii companiei farmaceutice BioNTech au fost decorați cu Ordinul de Merit în Germania
Agerpres

Fondatorii companiei farmaceutice BioNTech, care a contribuit la dezvoltarea unuia dintre primele vaccinuri împotriva Covid-19, au fost decoraţi, vineri, cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germane.

Özlem Türeci şi Ugur Şahin au primit Crucea de cavaler comandant a Ordinului de Merit, una dintre cele mai înalte distincţii conferite de statul german, informează dpa, citată de Agerpres.

Distincţiile au fost acordate de preşedintele Frank Walter Steinmeier la palatul prezidenţial Bellevue.

A fost primul premiu decernat personal de preşedintele Germaniei în acest an.

BioNTech a dezvoltat împreună cu partenerul său, gigantul farmaceutic american Pfizer, un vaccin împotriva Covid-19 bazat pe ARN mesager (mRNA) care a fost primul autorizat în Uniunea Europeană, în decembrie anul trecut, aminteşte dpa.

Citește și
Vaccin Pfizer
BioNTech şi Pfizer anunţă o accelerare a livrărilor de vaccinuri începând de la 15 februarie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Depozitarea vaccinului Pfizer/BioNTech la temperatura congelatorului medical obişnuit, autorizată de FDA
Depozitarea vaccinului Pfizer/BioNTech la temperatura congelatorului medical obişnuit, autorizată de FDA

Agenţia americană a medicamentelor (FDA) a autorizat joi păstrarea vaccinului anti-COVID-19 al alianţei Pfizer/BioNTech la temperaturi de congelatoare, mai ridicate decât cele autorizate până acum, ceea ce va facilita distribuirea sa, transmite AFP.

BioNTech şi Pfizer anunţă o accelerare a livrărilor de vaccinuri începând de la 15 februarie
BioNTech şi Pfizer anunţă o accelerare a livrărilor de vaccinuri începând de la 15 februarie

BioNTech şi Pfizer promit UE până la 75 de milioane de doze suplimentare în trimestrul doi şi anunţă o accelerare a livrărilor începând de la 15 februarie.

Studiu: Vaccinul Pfizer/BioNTech este eficient şi împotriva noilor tulpini virale
Studiu: Vaccinul Pfizer/BioNTech este eficient şi împotriva noilor tulpini virale

Un nou studiu a ajuns la concluzia că vaccinul produs de Pfizer şi de BioNTech este eficient împotriva celor două tulpini noi de coronavirus care au apărut în Marea Britanie şi Africa de Sud, transmite vineri DPA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.