Focuri de armă în faţa unei moschei din Franța. Suspectul a fost găsit mort

Focuri de armă în faţa unei moschei din Franța. Cel puțin doi oameni au fost răniți
Pro TV

Două persoane, printre care un imam, au fost rănite cu focuri de armă joi în faţa moscheii din Brest, în vestul Franţei, agresorul prezumtiv fiind găsit mort la scurt timp, cu un glonţ în cap, transmit AFP şi dpa.

Autorul presupus al atacului a fost găsit mort, nu departe de maşina sa, şi s-ar fi sinucis împuşcându-se în cap, au declarat surse apropiate dosarului.

Incidentul s-a produs la puţin timp după ora locală 16:00 (14:00 GMT) în faţa moscheii. Viaţa celor doi răniţi nu este în pericol, între care imamul Rachid El Jay. Ambii au fost transportaţi la spital.

Procurorul din Brest, Jean-Philippe Recappe, a declarat că atacatorul a deschis focul în timp ce oamenii ieşeau din moscheea din Pontanezen, o suburbie a oraşului Brest.

Deocamdată nu se ştie dacă atacul a avut vreo motivaţie religioasă, a fost o reglare de conturi sau a fost motivat de alţi factori, a indicat procurorul, adăugând că atacatorul circula într-o maşină când a deschis focul asupra persoanelor care ieşeau din moschee.

Citește și
atac Virginia Beach
Cine este bărbatul care a împușcat 12 oameni în Virginia Beach. Victimele, identificate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mass-media franceze, între care France 3, relatează că atacatorul a reuşit să fugă, poliţia încercând în prezent să-l găsească.

Ministrul de interne francez, Christophe Castaner, a declarat că poliţia a fost mobilizată pentru a-l prinde pe atacator şi a cerut prefecţilor să consolideze supravegherea lăcaşelor de cult din ţară.

O anchetă a fost deschisă de către procuratura din Brest. Situaţia este în curs de evaluare de către secţia antiteroristă a parchetului parizian, care este în contact cu procuratura din Brest, potrivit Francetvinfo.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atac armat într-un oraș din Australia. Sunt cel puțin patru morți
Atac armat într-un oraș din Australia. Sunt cel puțin patru morți

Cel puțin patru persoane au murit, marți, în orașul australian Darwin, după ce un bărbat de 45 de ani a deschis focul într-un cartier aglomerat.

Cine este bărbatul care a împușcat 12 oameni în Virginia Beach. Victimele, identificate
Cine este bărbatul care a împușcat 12 oameni în Virginia Beach. Victimele, identificate

Un angajat municipal nemulţumit a deschis focul vineri într-o clădire a administraţiei oraşului balnear Virginia Beach de pe coasta de est americană, ucigând 12 persoane şi rănind cel puţin alte şase înainte de a-şi pierde viaţa, transmite Reuters.

Atac armat în SUA. Un angajat nemulțumit a ucis 12 oameni și a rănit 6

Masacru într-un bar din Brazilia. 11 oameni, executaţi în stil mafiot
Masacru într-un bar din Brazilia. 11 oameni, executaţi în stil mafiot

11 bărbaţi au murit şi un al doisprezecelea este rănit după un atac armat în oraşul Belem din nordul Braziliei. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.