Explicaţia europarlamentarului maghiar din Fidesz, prins la o orgie gay în Bruxelles

×
Codul embed a fost copiat

Scandal uriaș la Bruxelles, după ce mai mulți diplomați europeni, dar și un europarlamentar din Ungaria, reprezentând partidul conservator al premierului Victor Orban, au participat la o orgie gay cu alcool și stupefiante.

Autoritățile au descins în barul cu pricina, iar 25 de persoane, au fost amendate pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei.

În plin scandal, politicianul a demisionat din legislativul de la Bruxelles.

Participanţii, reuniţi prin intermediul unei aplicaţii populare, s-au întâlnit într-un bar pentru homosexuali, situat în apropiere de Grand Place, chiar peste drum de o secţie de poliţie.

Sarah Durant, purtător de cuvânt al procuraturii din Bruxelles: „Poliţia a intervenit în urma unei sesizări privind zgomotul excesiv. Când au ajuns poliţiştii, petrecerea era în toi. Erau prezente peste 20 de persoane, iar poliţia a întocmit proces-verbal privind nerespectarea măsurilor anti-pandemie”.

Potrivit presei belgiene, printre cei prezenţi se numărau diplomaţi apropiaţi grupului popularilor europeni, dar şi un europarlamentar maghiar, care ar fi încercat să fugă pe o cornișă, dar s-a rănit și a fost prins de o patrulă venită ca întăriri. Toţi au fost amendaţi cu câte 250 de euro pentru încălcarea normelor anti-pandemie.

Citește și
Bruxelles
Orgie sexuală cu 25 de persoane în Bruxelles, printre care și un eurodeputat, oprită de poliție
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sarah Durant: „Există opţiunea unei înţelegeri amicale. Altfel spus, dacă participanţii plătesc amendă, dosarul va fi închis. Însă dacă nu achita amendă, procuratura are opţiunea de a-i cita în faţa instanţei”.

Unii dintre cei amendaţi au invocat imunitatea diplomatică pentru a se sustrage sancţiunii, ceea ce a antrenat intervenția, în plină noapte, a ministrului belgian al Afacerilor Externe. Însă imunitatea diplomatică nu poate fi invocată în caz de flagrant delict.

Ken Van Beversluys, reporter: „Politicianul ungar era membru al Parlamentului European încă din 2004, reprezentând Partidului Fidesz. Amănunt remarcabil, pentru că este partidul premierului Viktor Orban, cunoscut pentru ostilitatea sa faţă de comunitatea LGBT şi drepturile LGBT. Politicianul şi-a anunţat duminică demisia din Parlamentul European, provocând o mare surpriză. Oficial, a invocat epuizarea mentală şi stresul. Între timp, s-a aflat însă de evenimentele de vineri noaptea, iar legătura este evidentă”.

Detaliile ieşite rapid la iveală fac deja deliciul presei europene. Jozsef Szajer s-a numărat, în 1988, printre fondatorii partidului Fidesz. Activ în opoziţia anti-comunistă, a fost membru al Parlamentului de la Budapesta încă din 1990.

În 2010, el a fost unul dintre autorii controversatei constituții ungare care prevede că instituția căsniciei se bazează pe uniunea dintre un bărbat și o femeie. Jozsef Szajer este căsătorit cu fosta președintă a Consiliului Superior al Magistraturii din Ungaria, în prezent judecătoare la Curtea Constituțională.

Politicianul a dat ieri publicităţii un comunicat în care confirmă participarea la petecerea din Bruxelles, neagă că ar fi folosit droguri, regreta încălcarea normelor anti-COVID şi cere iertare familiei şi susţinătorilor.

„Judecaţi-mă ţinând sema de cei peste 30 de ani de muncă devotată. Greşeala este strict personală, îmi asum pe deplin responsabilitatea şi vă cer să n-o puneţi în cârca partidului şi a ţării mele”, a mai scris Szajer.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine e europarlamentarul prins la o orgie, la Bruxelles. A vrut să scape de poliție
Cine e europarlamentarul prins la o orgie, la Bruxelles. A vrut să scape de poliție

Europarlamentarul Fidesz, József Szájer, a recunoscut, într-o declarație dată publicității marți, că a participat la o petrecere, la Bruxelles, prezentată de presă ca fiind o orgie la care au fost prezente 25 de persoane, majoritatea bărbați.

Orgie sexuală cu 25 de persoane în Bruxelles, printre care și un eurodeputat, oprită de poliție
Orgie sexuală cu 25 de persoane în Bruxelles, printre care și un eurodeputat, oprită de poliție

Polițiștii din Bruxelles au descoperit în urmă cu câteva zile o orgie sexuală într-o locuință din centrul orașului, la care participau 25 de persoane, printre care și un eurodeputat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.