Covid-19 în lume. O nouă mutație a coronavirusului a fost identificată în India

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce numărul celor răpuși de Covid a trecut de trei milioane în toată lumea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii studiază o mutație a coronavirusului identificată în India.

Aceasta ar putea avea legătură cu creşterea fulminantă a îmbolnăvirilor. India a raportat sâmbătă un nou record zilnic de cazuri de COVID-19, peste 234.000.

Pe de altă parte, autorităţile braziliene le sfătuiesc pe femei să amâne să rămână însărcinate până când va trece etapa cea mai grea din pandemie. Potrivit medicilor, varianta coronavirusului care devastează ţara sud-americană pare să afecteze mai mult viitoarele mame decât tulpinile inițiale.

Varianta P1, descoperită în oraşul Manaus din Amazonia, a devenit rapid dominantă în Brazilia. Este considerată vectorul principal în valul de infecţii care a dus bilanţul deceselor în ţară la aproape 370.000, al doilea cel mai mare din lume, după Statele Unite.

Foarte afectaţi sunt tinerii, ei reprezentând mai mult de jumătate dintre pacienţii de la terapie intensivă.

Citește și
coronavirus
India a raportat pentru prima dată peste 200.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Raphael Parente, ministrul brazilian al Sănătății: „Dacă e posibil, amânaţi să rămâneţi însărcinate! Deşi nu exista încă studii care să confirme asta, tulpina braziliană pare mai agresivă cu femeile însărcinate, comparativ cu variantele care circulau anul trecut. V-o spun ca specialist, ca ginecolog”.

Cu o populaţie de peste 200 de milioane de locuitori, Brazilia a înregistrat 13,8 milioane de cazuri de infectare. Cu toate astea, preşedintele Jair Bolsonaro se opune carantinei naţionale.

José Sarto, primarul din Fortaleza, Brazilia: „Noi, primarii oraşelor braziliene, am creat o asociaţie pentru a-i ajuta pe oameni. Încercam să achiziţionăm vaccinuri şi alte resurse medicale. Cerem ajutor comunităţii internaţionale: nu uitaţi de noi, suntem într-o situaţie absolut disperată”.

Starea de spirit e tot pesimistă şi în Canada, care se confrunta cu un al treilea val foarte agresiv şi cu întârzieri ale livrărilor de vaccin.

Justin Trudeau, premierul Canadei: „Situaţia este gravă, foarte gravă. Mai ales în Ontario, dar şi în alte părţi ale ţării. Acest val diferă de cele precedente, pentru că noile tulpini sunt mai contagioase şi dau forme de boală mai severe”.

A doua doză de vaccin a fost amânată cu până la patru luni pentru cei mai mulţi canadieni, inclusiv pentru cadrele medicale.

În acest timp, deşi au administrat deja 200 de milioane de doze de ser, americanii se confrunta şi ei cu cifre în creştere.

Andy Slavitt, consilier al Casei Albe pe probleme legate de Covid-19: „Chiar în timp ce noi dăm zor să vaccinăm cât mai mulță oameni, noile tulpini, mai ameninţătoare, se răspândesc în neştire”.

Tulpina britanică este responsabilă de jumătate dintre noile infectări.

Andy Slavitt, consilier al Casei Albe pe probleme legate de Covid-19: „Anunţăm astăzi crearea unui fond de 1,7 miliarde de dolari, destinat creşterii capacităţii de a monitoriza, vâna şi învinge noile ameninţări ale pandemiei”.

În ultimele 24 de ore, Statele Unite au raportat peste 70.000 de cazuri noi şi 700 de decese, iar spitalizările au crescut cu 8% faţă de săptămâna trecută.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
GALERIE FOTO. Festival religios cu milioane de credincioși în India. Manifestarea ar putea răspândi o
GALERIE FOTO. Festival religios cu milioane de credincioși în India. Manifestarea ar putea răspândi o "superepidemie"

Festivalul religios hindus Kumbh Mela, care are loc din ianuarie în nordul Indiei, a atras până acum 25 de milioane de credincioşi, dintre care 4,6 milioane într-un interval de două zile din această săptămână, au declarat vineri autorităţile locale.

India a raportat pentru prima dată peste 200.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus
India a raportat pentru prima dată peste 200.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus

India a raportat un număr record de 200.739 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, conform datelor publicate joi de Ministerul Sănătăţii, relatează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.