Condițiile puse de Bulgaria pentru a nu bloca aderarea Macedoniei de Nord la UE

Kiril Petkov
Profimedia

Bulgaria a stabilit condiţii pentru a renunţa la vetoul care blochează negocierile de aderare a Macedoniei de Nord la UE şi lucrează pentru a vedea dacă Bruxellesul poate garanta că aceste condiţii vor fi respectate, a declarat joi premierul Kiril Petkov.

Vorbind după o întrevedere cu comisarul european pentru extindere Oliver Varhelyi, Petkov, al cărui guvern a pierdut miercuri majoritatea în parlament, a respins acuzaţiile unui fost aliat din coaliţie că ar fi dispus să ridice vetoul Bulgariei şi să nesocotească astfel interesele naţionale, transmite Reuters.

'Bulgaria are trei condiţii clare pentru a vedea progrese în problema Macedoniei de Nord', le-a spus Petkov reporterilor. 'Lucrăm împreună pentru a vedea dacă ar fi posibil pentru UE să fie un garant al acestor condiţii', a adăugat el.

Sofia insistă ca Macedonia de Nord să adopte garanţii constituţionale pentru protejarea drepturilor etnicilor bulgari şi să facă progrese în privinţa unor dispute istorice.

Bulgaria a refuzat în anul 2020 să aprobe cadrul de negociere pentru aderarea Macedoniei de Nord la UE din cauza disputelor legate de istorie şi limbă, potrivit Agerpres.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Comisarul european Varhelyi, aflat în a patra sa vizită în Bulgaria în ultimele şase luni, şi-a declarat frustrarea pentru faptul că încă nu există o soluţie pentru impasul în care au intrat planurile de aderare a Macedoniei de Nord.

Aliaţii din UE şi NATO ai Bulgariei presează pentru un acord care ar întări perspectivele europene ale Macedoniei de Nord la summitul UE din această lună şi ar ajuta la limitarea influenţei Rusiei în Balcanii de Vest în contextul războiului din Ucraina.

'Faptul că vin aici în continuare înseamnă că încă nu există o soluţie, ceea ce este foarte frustrant', a spus Varhelyi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.