Condițiile impuse de socialiștii europeni Ursulei von der Leyen, ca să o susțină pentru șefia CE

Ursula Von der Leyen - 7
Getty

Grupul socialiștilor europeni i-a transmis, vineri, Ursulei von der Leyen, într-o scrisoare, că o vor susține să preia președinția Comisiei Europene numai dacă va prezenta în scris „angajamente concrete” privind prioritățile de politică în acest post.

 

Scrisoarea semnată de Iratxe Garcia, lidera grupului S&D din Parlamentul European, cuprinde o anexă cu patru pagini şi jumătate de poziţii privind politicile comunitare pe care acest grup doreşte ca Ursula von der Leyen să şi le asume. Aceasta din urmă a primit joi o scrisoare de acest fel şi din partea grupului liberal-centrist „Renew Europe'', informează Politico.eu, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, scrisorile au un ton imperativ şi sugerează că europarlamentarii acestor grupuri nu vor vota favorabil numirea Ursulei von der Leyen dacă ea nu acceptă cererile formulate.

„Aşa cum am transmis în timpul întâlnirii noastre de miercuri, poziţia grupului S&D va fi determinată de nivelul dumneavoastră de ambiţie de a realiza schimbările de care Europa are nevoie'', menţionează Iratxe Garcia în scrisoare. ''Avem nevoie să vă vedem făcând angajamente concrete faţă de principalele noastre solicitări, altfel nu vom putea să vă susţinem candidatura. Acestea vor trebui să includă şi angajamente bugetare, acolo unde este cazul'', punctează lidera grupului social-democrat.

Citește și
Ursula Von der Leyen - 5
Von der Leyen ar putea deveni prima femeie șef al CE. Este ginecolog și are 7 copii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Angajamentele cerute în scrisoare privesc în special dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, bugetul UE, politica de azil pentru migranţi, statul de drept şi politica externă a UE. Există şi solicitări foarte precise, cum ar fi o egalitate perfectă de gen în Colegiul Comisarilor, adică numărul comisarilor europeni bărbaţi să fie egal cu cel al femeilor.

În aceeaşi scrisoare Iratxe Garcia exprimă încă o dată nemulţumirea grupului ei politic că liderii europeni au renunţat la sistemul „capilor de listă'' (Spitzenkandidat), prin care preşedinte al Comisiei ar fi trebuit să devină unul din capii de listă ai marilor familii politice reprezentate în Parlamentul European.

„Prin urmare, avem nevoie de un angajament clar din partea viitorului preşedinte al Comisiei Europene că el/ea va sprijini şi va acţiona pentru o reformă instituţională menită să dea forţă votanţilor şi să consolideze rolul Parlamentului European'', mai notează în scrisoare lidera grupului S&D.

Ursula von der Leyen s-a prezentat miercuri în faţa eurodeputaţilor din principalele familii politice, promiţându-le că printre priorităţile sale la şefia executivului comunitar vor fi statul de drept, migraţia, competitivitatea şi combaterea schimbărilor climatice.

Von der Leyen a susţinut că va fi mai dură decât actuala Comisiei Europeană în privinţa statului de drept şi că va reforma sistemul european de azil pentru migranţi, capitole care însă au provocat divergenţe notabile între statele din Vest şi cele din Est, mai ales cele din Grupul de la Vişegrad.

În timpul audierii în faţa grupului liberal-centrist „Renew Europe'', Von der Leyen a promis că se va ocupa de introducerea unui mecanism pentru monitorizarea respectării statului de drept în fiecare stat membru al UE. „UE se bazează pe principii (...) Acesta este fundamentul - respectarea statului de drept'', a indicat ea.

Confruntată cu nemulţumirea eurodeputaţilor pentru neaplicarea sistemului „capilor de listă'' ea i-a lăudat pe doi dintre perdanţii renunţării la acest sistem şi care aspirau la şefia Comisiei Europene, respectiv socialistul Frans Timmermanns şi liberala Margrethe Vestager, promiţând că le va da portofolii importante în viitoarea Comisie Europeană, şi anume pe cel de prim-vicepreşedinte lui Timmermanns şi unul cu „rang echivalent'' lui Vestager. Ursula von der Leyen a mărturisit de asemenea că doreşte o Comisie Europeană perfect paritară, cu un număr egal de femei şi bărbaţi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ursula von der Leyen vrea un mecanism UE pentru respectarea statului de drept
Ursula von der Leyen vrea un mecanism UE pentru respectarea statului de drept

Ursula von der Leyen, nominalizată pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, a declarat că UE are nevoie de un mecanism pentru a se asigura că statul de drept este respectat în statele membre.

Von der Leyen ar putea deveni prima femeie șef al CE. Este ginecolog și are 7 copii
Von der Leyen ar putea deveni prima femeie șef al CE. Este ginecolog și are 7 copii

Ursula Von der Leyen ar putea deveni prima femeie aleasă în funcția de președinte al Comisiei Europene dacă Parlamentul European va aproba candidature propusă, marți, de liderii europeni la finalul unui summit care a durat trei zile.

Ursula von der Leyen, propusă pentru șefia Comisiei Europene, Charles Michel, președintele Consiliului European
Ursula von der Leyen, propusă pentru șefia Comisiei Europene, Charles Michel, președintele Consiliului European

Ministrul german al Apărării Ursula von der Leyen este propunerea Consiliului European pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, în timp ce belgianul Charles Michel a fost propus ca preşedinte al Consiliului European.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.