Cercetători britanici: Deschiderea școlilor ar putea dubla cazurile de COVID-19 în al doilea val de infectări

coronavirus
Getty

Marea Britanie se poate confrunta în iarna care vine cu un al doilea val de COVID-19 de două ori mai mare decât primul în cazul în care redeschide şcolile fără a dispune de un sistem mai eficient de testare şi identificare a contactelor.

Cercetători de la University College London şi London School of Hygiene and Tropical Medicine au elaborat un grafic al impactului pe care l-ar putea avea asupra răspândirii virusului redeschiderea şcolilor, cu program normal sau redus, pentru a permite revenirea la lucru a părinţilor, potrivit Agerpres.

Ei au conchis că poate fi prevenit un al doilea val dacă sunt descoperiţi şi testaţi 75% dintre cei cu simptome şi sunt identificate 68% dintre contactele acestora sau dacă sunt depistaţi 87% dintre cei cu simptome şi sunt testate 40% dintre contactele acestora.

"Totuşi, prevedem că, dacă nu se atinge un nivel suficient de extins de testare-identificare-izolare, redeschiderea şcolilor, combinată cu redeschiderea aferentă a societăţii, în toate scenariile, ar putea induce un al doilea val de COVID-19", se arată în studiul publicat în revista The Lancet Child and Adolescent Health.

Deschiderea școlilor poate duce la al doilea val de infectări

 

Citește și
fotbal
Cum vor fi pedepsiți jucătorii care tuşesc intenţionat către alţi fotbalişti sau oficiali
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

"Graficul nostru sugerează că redeschiderea completă a şcolilor în septembrie 2020 fără o strategie eficientă de testare-identificare-izolare ar duce la creşterea ratei de reproducere peste 1 şi la un al doilea val de infecţii cu punctul culminant în decembrie 2020 şi de 2-2,3 ori mai mare decât primul val", susţin cercetătorii britanici.

Autoarea principală a studiului, Jasmina Panovska-Griffiths, expertă în modelare matematică la University College London, a mai explicat că în prezent sistemul de testare şi identificare din Anglia depistează doar circa 50% din contactele tuturor celor testaţi pozitiv la COVID-19. Ea a dat asigurări însă pe BBC că scenariul cel mai prost poate fi încă evitat, dacă sunt diagnosticaţi suficient de mulţi dintre cei cu simptome şi contactele acestora sunt depistate şi izolate.

În Marea Britanie, şcolile s-au închis în martie, primind doar copii ai angajaţilor din sectoarele-cheie, iar în iunie au fost redeschise doar pentru un număr redus de elevi.

Guvernul britanic a afirmat însă până la începutul lui septembrie toţi elevii se vor întoarce la şcoală, premierul Boris Johnson subliniind că este vorba de o prioritate naţională.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Salvini: Pandemia nu mai reprezintă o urgență. Difuzarea bilanțurilor este un ”terorism cotidian”
Salvini: Pandemia nu mai reprezintă o urgență. Difuzarea bilanțurilor este un ”terorism cotidian”

Matteo Salvini, a calificat marţi drept ''terorism cotidian'' difuzarea zilnică a bilanţurilor privind numărul de cazuri de coronavirus şi a insistat că pandemia de COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă, transmite EFE, citat de Agerpres. 

Cum vor fi pedepsiți jucătorii care tuşesc intenţionat către alţi fotbalişti sau oficiali
Cum vor fi pedepsiți jucătorii care tuşesc intenţionat către alţi fotbalişti sau oficiali

Jucătorii care tuşesc intenţionat către alţi fotbalişti sau oficiali pot primi cartonaşul roşu, potrivit International Football Association Board (IFAB), organismul care stabileşte Legile Jocului, informează BBC.

Niciun județ fără cazuri noi de Covid-19. Unde s-au înregistrat cele mai multe infectări în 24 de ore
Niciun județ fără cazuri noi de Covid-19. Unde s-au înregistrat cele mai multe infectări în 24 de ore

Bilanțul ultimelor 24 de ore anunță 1.232 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în România, cazurile fiind înregistrate în toate cele 41 de județe și municipiul București.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.