Ce urmează să facă Iranul în cazul ”agresiunii americane”. Anunțul ministrului de Externe

Mohammad Javad Zarif
Getty

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a acuzat că drona americană doborâtă joi de către forţe iraniene a pătruns în spaţiul aerian iranian şi a anunţat că Teheranul va denunţa la ONU această ”nouă agresiune”, relatează AFP.

Şeful diplomaţiei iraniene i-a acuzat pe americani, într-un mesaj postat pe Twitter, de faptul că ”mint” atunci când spun că drona se afla în spaţiul aerian al apelor internaţionale.

Zarif denunţă totodată ”terorismul economic” al Statelor Unite contra Iranului.

”Statle Unite supun Iranul unui terorism economic şi unor acţiuni secrete, iar acum ne încalcă teritoriul. Noi nu vom căuta războiul, dar ne vom apăra ci zel spaţiile aerian, terestru şi maritim”, scrie şeful diplomaţiei iraniene.

”Vom denunţa această nouă agresiune la ONU şi vom arăta că Statele Unite mint cu privire la (doborârea dronei în) apele internaţionale”, anunţă el.

Citește și
Donald Trump
Replica lui Trump, întrebat dacă va ataca Iranul: ”A făcut o mare greșeală!"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Drona de spionaj americană a fost doborâtă joi în apropiere de Strâmtoarea Ormuz de Iran, care a afirmă că dispozitivul se afla în spaţiul său aerian, ceea ce Washingtonul contestă, alimentând temeri cu privire la confruntare directă între Statele Unite şi Iran.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Joe Biden se teme de un conflict militar cu Iranul:
Joe Biden se teme de un conflict militar cu Iranul: "E un dezastru!"

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden, candidat la prezidenţialele din SUA din 2020, critică strategia lui Donald Trump faţă de Iran, calificând-o drept ''un dezastru".

Replica lui Trump, întrebat dacă va ataca Iranul: ”A făcut o mare greșeală!
Replica lui Trump, întrebat dacă va ataca Iranul: ”A făcut o mare greșeală!"

Tensiunile dintre Statele Unite și Iran escaladează în regiunea Golfului Persic. O dronă militară de recunoaștere americană a fost doborâtă deasupra strâmtorii Hormuz de o rachetă sol-aer iraniană.

Putin: “Recurgerea la forţă de către SUA împotriva Iranului ar fi o catastrofă”
Putin: “Recurgerea la forţă de către SUA împotriva Iranului ar fi o catastrofă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a atenţionat joi împotriva unei "catastrofe" în cazul în care SUA ar recurge la forţă contra Iranului, după ce o dronă americană a fost doborâtă deasupra teritoriului iranian, informează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.