Ce avere avea Anne Rice, autoarea cărților “Interviu cu un vampir” și “Cronicile vampirilor”

anne rice
Getty

Scriitoarea americană Anne Rice, autoarea romanului "Interviu cu un vampir", a murit în noaptea de sâmbătă, la vârsta de 80 de ani.

Faimoasa carte a fost publicată in anii '70 şi a devenit scenariu pentru un film în care au primit roluri principale Tom Cruise şi Brad Pitt.

Potrivit anunţului făcut de familie, scriitoarea a murit în urma complicaţiilor provocate de un accident vascular cerebral. Anne Rice a scris zeci de cărţi, multe dintre volumele sale fiind grupate în seria "Cronicile vampirilor".

Operele s-au vândut în peste 150 de milioane de exemplare, în toată lumea.

Ce avere avea Anne Rice, autoarea cărților “Interviu cu un vampir” și “Cronicile vampirilor”
 

Anne Rice dispunea de numeroase surse de venit.

Citește și
Apartamentul în care a locuit scriitoarea Ileana Vulpescu a fost scos la vânzare. Cât costă
Apartamentul în care a locuit scriitoarea Ileana Vulpescu a fost scos la vânzare. Cât costă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ea și-a câștigat traiul din cărțile ei, însă venitul ei lunar exact nu este încă disponibil.

Rice ar fi avut o avere de 60 de milioane de dolari.

Potrivit datelor puse la dispoziție de filmysiyappa.com, averea scriitoarei a crescut de la an la an. Astfel, în 2017 averea ei a ajuns la 54 de milioane de dolari, iar în 2020 ajunsese la 58 de milioane de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scriitoarea Anne Rice, autoarea romanului
Scriitoarea Anne Rice, autoarea romanului "Interviu cu un vampir", a murit la vârsta de 80 de ani

Scriitoarea americană Anne Rice, o cunoscută autoare de romane fantasy, precum "Interviu cu un vampir", care a revoluţionat acest gen literar, a murit sâmbătă la vârsta de 80 de ani, a anunţat familia sa, relatează AFP, scrie Agerpres. 

Apartamentul în care a locuit scriitoarea Ileana Vulpescu a fost scos la vânzare. Cât costă
Apartamentul în care a locuit scriitoarea Ileana Vulpescu a fost scos la vânzare. Cât costă

Apartamentul în care au locuit timp de 35 de ani Ileana și Romulus Vulpescu, un cuplu simbol al literaturii române, este scos la vânzare, după ce scriitoarea s-a stins în luna mai a acestui an.

Micii din Piaţa Obor, în NY Times. Impresia unei scriitoare din SUA după o vizită în București
Micii din Piaţa Obor, în NY Times. Impresia unei scriitoare din SUA după o vizită în București

Susanne Fowler, o scriitoare din Statele Unite ale Amercii, care a vizitat recent Bucureştiul, a realizat un articol pentru publicaţia The New York Times.

Scriitoare, autoare a unui eseu ”Cum să-ți omori soțul”, acuzată de uciderea soțului ei
Scriitoare, autoare a unui eseu ”Cum să-ți omori soțul”, acuzată de uciderea soțului ei

O americancă, scriitoare de romane și autoare a unui eseu intitulat ”Cum să-ți omori soțul” a fost acuzată de uciderea soțului ei relatează CNN.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.