Ce au descoperit americanii la balonul chinezesc. Unitatea militară chineză pentru spațiu ar fi implicată

balon china
Profimedia

Imagini suprinse de avioane militare americane arată că balonul chinezesc care a survolat Statele Unite săptămâna trecută era dotat cu instrumente de spionaj şi nu destinate meteorologiei, a declarat joi un responsabil la Washington, citat de AFP.

Fotografiile realizate de avioanele spion U2 indică faptul că materialul balonului "era în mod clar făcut pentru observare în scopuri de spionaj şi nu era dotat cu un echipament de balon-sondă meteo", a declarat acest responsabil al Departamentului de stat american, sub acoperirea anonimatului.

"Avea numeroase antene, un ansamblu probabil capabil să colecteze şi să geolocalizeze comunicaţii", a adăugat acesta într-un comunicat.

Balonul "era echipat cu panouri solare suficient de mari pentru a furniza energia necesară care să facă să funcţioneze captatoare multiple care colectează informaţii", a mai precizat el, potrivit Agerpres.

Washingtonul a doborât sâmbătă, în largul coastei sale la Atlantic, un balon care a survolat situri militare şi care a fost numită de Beijing aeronavă "civilă utilizată în scopuri de cercetare, în principal meteorologice".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Această dispută diplomatică l-a determinat pe şeful diplomaţiei americane Antony Blinken să amâne o vizită în China.

SUA estimează că balonul era controlat de armata chineză şi făcea parte dintr-o flotă de baloane trimise de Beijing deasupra a peste 40 de ţări de pe cinci continente, în scopuri de spionaj.

"Suntem convinşi că fabricantul balonului are o legătură directă cu armata chineză", a adăugat acest înalt responsabil.

El a indicat că Washingtonul ar lua în calcul eventuale măsuri împotriva responsabililor chinezi cu legături cu balonul, ceea ce ar putea însemna posibile sancţiuni pe viitor.

Unitate militară chineză pentru spaţiu şi războiul informatic, implicată în survolul cu balonul

În operaţiunea de survol cu balonul din Statele Unite a fost implicată unitatea militară chineză pentru spaţiu şi războiul informatic, au afirmat joi mai multe surse ale agenţiei Kyodo.

Până acum, Beijingul a susţinut că balonul a fost utilizat în scopuri de cercetare meteorologică civilă.

Militarii chinezi nu au informat ministerul de externe despre intrarea balonului în spaţiul aerian american, ceea ce a determinat conducerea din jurul preşedintelui Xi Jinping să ceară o comunicare mai bună, au mai informat sursele respective.

Balonul de recunoaştere, dezvoltat de o agenţie de cercetare a tehnologiilor spaţiale subordonată Academiei de Ştiinţe din China, a fost proiectat pentru utilizări atât civile, cât şi militare, însă unitatea implicată este practic condusă de armată, precizează cei cu care a intrat în contact Kyodo. Ei au dezvăluit că unitatea a trimis baloane spion în întreaga lume, inclusiv deasupra Strâmtorii Taiwan şi a Mării Chinei de Sud.

În China, multe tehnologii legate de spaţiu sunt dezvoltate şi utilizate în comun de militari şi civili, însă de multe ori nu este clar cum se folosesc tehnologiile, menţionează Kyodo.

Autorităţile americane fac în continuare eforturi de a recolta resturile balonului în Atlantic, în apropiere de coastele Carolinei de Sud.

Mai devreme joi China a confirmat că refuzat un apel telefonic al şefului Pentagonului Lloyd Austin sâmbătă, la puţin timp după distrugerea balonului.

"Acest act iresponsabil şi grav eronat nu a creat un climat propice dialogului şi schimburilor între cele două armate", a precizat Ministerul chinez al Apărării.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.