Biden şi liderii mai multor ţări, inclusiv România, au vineri o discuţie telefonică asupra crizei ucrainene

Joe Biden
AFP

Preşedintele american Joe Biden are vineri la ora 16:00 GMT (18:00, ora României) o discuţie telefonică cu lideri transatlantici despre criza generată de concentrarea de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina, a anunţat Casa Albă, informează Reuters.

La discuţie vor participa liderii Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Poloniei, României, Marii Britanii, precum şi secretarul general al NATO şi preşedinta Comisiei Europene, precizează anunţul Casei Albe, conform Reuters. France Presse menţionează şi participarea preşedintelui Consiliului European.

Secretarul general al NATO și președintele României, întâlnire la Baza Mihail Kogălniceanu

Secretarul general al NATO efectuează o vizită în România la invitaţia preşedintelui Iohannis. Cu această ocazie, preşedintele României, Klaus Iohannis, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au susținut, vineri, declarații la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Vezi aici cele mai importante declarații ale lui Jens Stoltenberg și Klaus Iohannis.

Săptămâna trecută, Pentagonul a anunţat că 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România. Primul convoi cu tehnică militară al detaşamentului SUA a ajuns la baza de la Mihail Kogălniceanu

Citește și
Klaus Iohannis, Jens Stoltenberg - 2
Jens Stoltenberg, la Baza Kogălniceanu: Există riscul unei invazii totale și a altor acțiuni agresive din partea Rusiei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Blindatele Stryker au fost urcate pe 60 de platforme auto ale unei firme private și împărțite în două convoaie, iar militarii vin cu mai multe autocare.

Potrivit NATO, blindatele Stryker pot fi dislocate oriunde în lume în doar 4 zile. Este manevrat de 2 militari și poate transporta alți 9 infanteristi. Circulă cu o viteză maximă de 97 de km/h si este dotat cu arme puternice: mitaliere, lansatoare de grenade sau două tipuri de tunuri, cel mai mare de calibru 105 mm. Un blindat Stryker cântărește 17 tone și costă fară arme, între 5 și 8 milioane de dolari.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Klaus Iohannis: Niciun român nu trebuie să se teamă. România este o ţară sigură
Klaus Iohannis: Niciun român nu trebuie să se teamă. România este o ţară sigură

România este foarte bine apărată şi are toate garanţiile de securitate, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, vineri, la conferinţa comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Jens Stoltenberg, la Baza Kogălniceanu: Există riscul unei invazii totale și a altor acțiuni agresive din partea Rusiei
Jens Stoltenberg, la Baza Kogălniceanu: Există riscul unei invazii totale și a altor acțiuni agresive din partea Rusiei

Preşedintele Klaus Iohannis şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au susținut declarații la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. 

Primul convoi american a ajuns la Mihail Kogălniceanu. Iohannis și Stoltenberg, întâlnire cu militarii
Primul convoi american a ajuns la Mihail Kogălniceanu. Iohannis și Stoltenberg, întâlnire cu militarii

Preşedintele Klaus Iohannis şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au vizitat, vineri, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde a ajuns primul convoi de tehnică militară din SUA.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.