Avertisment din Orientul Mijlociu: "Am împiedicat un război mondial"

Iran
Getty

Miliţia iraniană Bassidji a afirmat că autorităţile au împiedicat un "război mondial" în Iran, arătând cu degetul spre SUA, Israel şi Arabia Saudită ca fiind implicate în tulburările care au zdruncinat ţara în ultimele zile.

Manifestaţiile, care au degenerat pe alocuri în violenţe, au început la 15 noiembrie după anunţarea unei reforme a modului de subvenţionare a benzinei de care trebuiau să beneficieze familiile cele mai puţin favorizate, dar cu o creştere foarte accentuată a preţului la pompă.

Teheranul a anunţat miercuri "victoria" în faţa "unui complot" urzit în străinătate, informează Agerpres.

Autorităţile au indicat că au fost arestaţi liderii protestelor, în cursul cărora au fost incendiate sau atacate staţii de alimentare cu benzină, moschei şi clădiri publice.

"Îşi făcea apariţia un adevărat război mondial împotriva sistemului şi a revoluţiei, dar, din fericire, copilul s-a născut mort", a declarat generalul Salar Abnoosh, un şef adjunct al Bassidji, citat de agenţia de presă semioficială iraniană Isna joi seara.

Citește și
Guvernul de la Teheran amenință cu o intervenție în forță împotriva protestatarilor
Guvernul de la Teheran amenință cu o intervenție în forță împotriva protestatarilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Generalul Abnoosh a declarat că interogatoriile persoanelor arestate au relevat că o "coaliţie a răului" formată din "sionişti, America şi Arabia Saudită" au fost la originea "rebeliunii".

Accesul la internet, blocat în Iran

 

El a mai spus că tăierea Internetului de către autorităţi, care a început în seara zilei de 16 noiembrie, a contribuit la "dejucarea" planurilor inamicilor Iranului.

Internetul era, se pare, şi vineri dimineaţă blocat în Iran, însă responsabili şi agenţiile de presă au indicat că accesul la Internet va fi restabilit în mod gradual.

Potrivit Isna, accesul la Internet şi conexiunea prin ADSL au fost restabilite parţial în unele provincii şi în unele universităţi din Teheran.

Trump acuză Iranul că vrea să ascundă "moartea și tragedia"

 

Preşedintele american, Donald Trump, a acuzat joi Teheranul că a încercat, prin tăierea Internetului, să ascundă iranienilor şi lumii "violenţa uriaşă" din această ţară.

Biroul ONU pentru drepturile omului s-a declarat alarmat în legătură cu informaţiile potrivit cărora gloanţele de război utilizate de forţele de securitate pentru reprimarea protestelor au cauzat un "număr important de morţi".

Autorităţile au comunicat cinci decese, în timp ce Amnesty International a declarat că peste 100 de manifestanţi au fost ucişi, denunţând o recurgere la 'forţa letală' împotriva adunărilor "în mare măsură paşnice".

Potrivit Amnesty, cu sediul la Londra, "au fost ucişi cel puţin 106 manifestanţi din 21 oraşe, potrivit unor informaţii credibile'. Dar "bilanţul adevărat ar putea fi mai ridicat, cu informaţii care sugerează până la 200 (persoane) ucise".

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trump acuză Iranul că blochează internetul pentru a ascunde
Trump acuză Iranul că blochează internetul pentru a ascunde "moartea şi tragedia"

Donald Trump a acuzat joi regimul iranian că a blocat internetul în ţară pentru a ascunde "moartea şi tragedia", după mai multe zile de manifestaţii.

Guvernul de la Teheran amenință cu o intervenție în forță împotriva protestatarilor
Guvernul de la Teheran amenință cu o intervenție în forță împotriva protestatarilor

Guvernul de la Teheran amenință cu o intervenție în forță împotriva celor care "vandalizează" țara.

Proteste violente din cauza scumpirii benzinei, în Iran. Un polițist a fost ucis
Proteste violente din cauza scumpirii benzinei, în Iran. Un polițist a fost ucis

Un poliţist şi cel puţin un civil au fost ucişi începând de vineri în cursul manifestaţiilor desfăşurate în mai multe oraşe din Iran împotriva majorării preţului benzinei, o măsură pe care liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a sprijinit-o.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.