Accident cu cel puţin 20 de morți și 16 răniți. Autobuzul în care se aflau s-a prăbuşit într-o râpâ, în Mexic

accident Mexic
Twitter

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa, miercuri, într-un accident de autobuz în sudul Mexicului, a informat un purtător de cuvânt al parchetului, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Autobuzul s-a prăbuşit într-o râpâ în statul Oaxaca. 16 persoane au fost rănite, a indicat purtătorul de cuvânt.

Un ziar local, Milenio, a relatat că bilanţul este de 25 de persoane decedate.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Magdalena Penasco, a scris guvernatorul din Oaxaca pe Twitter.

Poliţia transporturilor din Oaxaca a transmis că autobuzul se îndrepta dinspre Ciudad de Mexico spre Yosondua, un oraş din vestul acestui stat.

Citește și
Tren
Cum s-a produs accidentul feroviar din Roșiori. Greșeala făcută de mecanicul uneia dintre locomotive
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Și-a chemat soțul în ajutor ca să scape de dosar penal, iar poliția l-a arestat pe bărbat și l-a internat la Psihiatrie
Și-a chemat soțul în ajutor ca să scape de dosar penal, iar poliția l-a arestat pe bărbat și l-a internat la Psihiatrie

Un bărbat a fost încătuşat de poliţişti şi internat ulterior la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, după ce a devenit recalcitrant, nemulţumit de faptul că soţiei sale, implicate într-un accident rutier, i-a fost întocmit dosar penal.

Cum s-a produs accidentul feroviar din Roșiori. Greșeala făcută de mecanicul uneia dintre locomotive
Cum s-a produs accidentul feroviar din Roșiori. Greșeala făcută de mecanicul uneia dintre locomotive

Un nou accident feroviar a avut loc în miercuri dimineață în stația Roșiori Nord, judetul Teleorman, chiar acolo unde - în primăvară - un tren de călători a lovit un marfar încărcat cu mașini.

Un copil de 7 ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o mașină, pe DN66. Șoferul a făcut o depășire neregulamentară
Un copil de 7 ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o mașină, pe DN66. Șoferul a făcut o depășire neregulamentară

Un copil de 7 ani a fost rănit şi transportat la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe DN66, în apropierea localităţii Merişor. Accidentul s-a produs după ce un şofer a făcut o depăşire neregulamentară.

Vești bune pentru fanii PSG. Sergio Rico a ieșit de la terapie intensivă
Vești bune pentru fanii PSG. Sergio Rico a ieșit de la terapie intensivă

Portarul spaniol al echipei Paris Saint-Germain, Sergio Rico (29 de ani), a suferit un grav accident de călărie la sfârşitul lunii mai.

Încă un accident feroviar la Roșiori. Două locomotive s-au tamponat violent. Reacția CFR Călători
Încă un accident feroviar la Roșiori. Două locomotive s-au tamponat violent. Reacția CFR Călători

Două locomotive s-au tamponat la Roșiori, miercuri dimineață. Este al doilea accident similar produs în doar câteva luni, în aceeași zonă.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.