Inspectorul PRO: City Insurance încearcă să evite falimentul, cu zeci de mii de dosare de daună RCA neplătite. Măsurile ASF

×
Codul embed a fost copiat

Cea mai mare societate de polițe RCA din România are probleme financiare. Șoferii au ajuns să aștepte și câteva luni ca să-și primească despăgubirile din dosarele de daună.

Autoritatea de Supraveghere Financiară spune că „City Insurance” a declarat lichidități în Elveția, care nu există în realitate. Drept urmare, ASF a destituit tot managementul companiei și a dat amenzi record, de un milion de lei, pentru fiecare manager. Inspectorul Pro a aflat că Fondul de Garantare a preluat conducerea companiei, și încearcă să-i despăgubească pe șoferi.

Milioane de oameni şi-au asigurat maşina la City Insurance. Compania oferă poliţe ieftine iar asta i-a atras pe clienţi. De aici … şi problemele. Volumele de daună au depăşit posibilitatea asiguratorului de a le deconta, și astfel, cea mai mare societate a momentului de poliţe RCA din România are probleme financiare.

Camera Ascunsă:

Reporter: Am o cerere de despăgubire de foarte mult timp, depusă la dvs. // (el)

Citește și
soferi rca
ASF a publicat noile tarife de referință pentru polițele RCA
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Reprezentant asigurator: „Nu sunteţi singura persoană care a venit, azi, ieri, alaltăieri… Sunt sute de persoane zilnic… ”

Reporter: Sute de persoane???

Reprezentant asigurator: „Păi sunt… până în luna a șaptea, am deschis aproape 16.000 de dosare…”

Reporter: Până în luna a 7-a, 16.000 de dosare neplătite?

Reprezentant asigurator: „Nu, nu, nu vorbim de neplătite. Vorbim de dosare de daună şi de reparaţii încontinuu…"

14.000 de lei are de recuperat un şofer, victimă a unui accident rutier. Maşina i-a fost declarată dauna totală şi trebuia să fie despăgubit. Din mai aşteaptă banii. Şi nu e singurul.

Echipa de la Inspectorul PRO a mers într-unul din sediile societăţii. Biroul era plin de oameni care îşi cereau drepturile.

Camera Ascunsă:

Reprezentant asigurator: „Ştiu, nu este vina mea…”

Reporter: Noi avem nevoie de bani. Am făcut planuri să cumpărăm o altă maşină… Ne bazăm pe banii aceştia…

Reprezentant asigurator: „Din cauza a foarte multe reclamaţii, neplata multor dosare.”

Mii de clienţi au depus plângeri la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Acest val de reclamaţii i-a determinat pe reprezentanţii ASF să facă verificări.

„Societatea trecere printr-o perioadă foarte grea de redresare. ASF a trimis Fondul de Garantare… A destituit directorul din funcţie…" a mai explicat angajatul.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a descoperit la City Insurance o posibilă fraudă. Compania declarase lichidităţi de 75 de milioane de euro într-un un cont din Elveţia, bani care nu există. Este vorba despre un fond de rezervă obligatoriu pe care orice societate de asigurări ar trebui să-l deţină în funcţie de numărul de clienţi.

Valentin Ionescu, director ASF: „S-a constatat că societatea nu avea rezervele necesare create, astfel încât – conform legii – să-şi poată plăti toate daunele în termen."

Acţionar majoritar la City Insurance este o firmă controlată de Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase. A refuzat să se întâlnească cu echipa de la Inspectorul PRO, dar a acceptat să explice situaţia la telefon.

Reporter: De ce nu aveaţi lichidităţile în acel cont?

Dan Odobescu, acţionarul majoritar la City Insurance: „Pentru că am fost, la un moment dat, înşelaţi. Am făcut reclamaţie penală şi în contul repectiv am fost asiguraţi că trebuie să existe o sumă de bani şi, din păcate, suma nu există.”

Reporter: Cine v-a înşelat?

Dan Odobescu: „Ne-a înşelat o firmă străină care urma să ne dea un împrumut."

Punctul de vedere al lui Dan Odobescu este cercetat acum de DIICOT. În paralel, şi Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus plângere penală la Parchetul General. Până la finalizarea celor 2 anchete, ASF a luat măsuri drastice : a destituit tot managementul companiei City şi a dat amenzi record de un million de lei pentru fiecare manager în parte. Totodată, a hotărât ca Fondul de Garantare să preia urgent conducerea societăţii, ca să evite falimentul. Au termen 4 luni ca să redresese indicatorii financiari. Aşa că şoferii sunt rugaţi să aibă răbdare.

Reporter: Ce le spunem oamenilor, când îşi vor vedea banii?

Valentin Ionescu, director ASF: „Fondul de Garantare al Asiguraţilor s-a uitat în toate documentele societăţii, s-a uitat în toate dosarele de dauna, le-a organizat pe paliere de vechime şi a început să le plătească. Dar le plăteşte într-o ordine de vechime."

Conform Autorităţii de Supraveghere Financiară, există negocieri pentru ca City Insurance să fie preluată de alţi acţionari. Este vorba de despre un fond de investiţii din Olanda, finanţat şi de Biserica Ortodoxă a Greciei. Tranzacţia depinde de un aviz dat de ASF. Până cel târziu în septembrie, noii acţionari au termen să aducă 150 de milioane de euro, pentru plata daunelor. Dacă nu, avizul nu va putea fi acordat.

În România, tarifele de referinţă pentru poliţele RCA, calculate de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, sunt orientative şi nu obligatorii.

Prin urmare, societăţile de asigurări pot practica preţuri sub aceste tarife, sau peste. Important este ca firmele să aibă rezervele necesare, de aşa natură încât atunci când volumul daunelor depăşeşte posibilităţile de decontare să nu intre în faliment. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
City Insurance și Euroins au fost amendate pentru întârzierea plății despăgubirilor
City Insurance și Euroins au fost amendate pentru întârzierea plății despăgubirilor

Apar și primele amenzi în cazul firmelor de asigurări depistate cu nereguli.

ASF a publicat noile tarife de referință pentru polițele RCA
ASF a publicat noile tarife de referință pentru polițele RCA

Tariful mediu de referinţă pentru poliţa RCA este de 790 de lei în cazul persoanelor fizice, în creştere cu 4%

Guvernul a adoptat hotararea privind tarifele maxime la RCA. Soferii care vor plati 3.087 de lei pe an
Guvernul a adoptat hotararea privind tarifele maxime la RCA. Soferii care vor plati 3.087 de lei pe an

Guvernul a adoptat, miercuri, proiectul de hotarare privind stabilirea tarifelor RCA, actul normativ incluzand si o anexa care stabileste preturile maxime la care pot fi vandute polite si pentru masinile electrice, spun surse oficiale pentru AGERPRES.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.