Producătorii de telefoane mizează pe Inteligența Artificială, ca să vândă mai mult: Samsung S24 Ultra și Asus ROG Phone

×
Codul embed a fost copiat

Producătorii de telefoane mobile mizează anul acesta pe inteligența artificială, pentru vânzări mai bune. Două dintre cele mai noi modele lansate la începutul anului sunt dotate cu AI.

Noul Samsung Galaxy S24 Ultra prezintă câteva diferențe estetice, pentru că acum avem titan pentru carcasa exterioară, ca pe iPhone 15 Pro.

Sunt câteva avantaje. Telefonul este mai puțin alunecos față de generația precedentă, care este și ceva mai lucioasă, iar titaniul este mai eficient când vrem să scoatem căldura de la procesor.

Ecranul este plat, o diferență importantă față de Galaxy S23, care este curbat ușor spre laterale. Ecranul poate părea un pic mai mic, dar prefer ecranul plat pentru că se vede mult mai bine și este mai ușor de folosit.

Foarte interesant este că pe Samsung Galaxy S24 Ultra avem o nouă sticlă de la coningory la glas, care se numește Armour și care reușește să blocheze mult mai bine reflexiile. Această sticlă ar trebui să fie și ceva mai rezistentă, deci să zicem dacă cineva ar da cu ciocanul în acest telefon, șansele ca doar folia să se spargă sunt ceva mai mari.

Citește și
Samsung MicroLED
CES 2024. Samsung a anunțat primul ecran MicroLED transparent din lume. Engadget: ”Arată incredibil”. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ceea ce privește inteligența artificială, da, avem mai multe funcții.Despre camere s-a tot vorbit, dar funcțiile de inteligență artificială sunt interesante, sunt integrate în tot felul de aplicații din telefon. De exemplu, intrăm pe browser-ul de la Samsung, iar în partea de jos o să tot recunoaștem un semn cu mai multe steluțe, care înseamnă practic Galaxy AI.

În momentul în care apăs pe acest buton am două opțiuni, să-mi ofere un rezumat al textului sau să-mi traducă o pagină. O să dau ”summarise”, iar în acest moment, din tot articolul îmi face un rezumat, pentru ca eu să înțeleg ce este important.

Această inteligență artificială vine și în aplicația de editare a fotografiilor. O să mă duc eu în galerie, o să selectez o fotografie de acolo, apăs pe creion și vedem aceleași steluțe. După ce am apăsat, imaginea este analizată și pot folosi creionul din telefon, să selectez obiectul pe care-l vrem eliminat.

Ce este interesant este faptul că cei de la Samsung spuneau că aceste unelte de inteligență artificială pot inclusiv să traducă convorbirile telefonice în timp real în mai multe limbi, mai puțin limba română deocamdată, sau să traducă simultan de la două persoane în timp ce vorbesc.

ASUS ROG Phone

Un alt telefon care mizează foarte mult pe inteligența artificială folosește același procesor de la Snapdragon este ASUS ROG Phone, care este foarte interesant din mai multe puncte de vedere. Este unul dintre cele mai puternice telefoane de pe piață, iar anul acesta arată mai puțin ca telefon de gaming.

Și ce este interesant e că pe spate avem un ecran mini LED. Practic sunt mai multe LED-uri ascunse sub carcasă, pe care pot afișa diverse notificări, informații sau un mesaj personalizat.

Are o baterie foarte mare, de peste 5000 de miliamperi, deci poate să ducă cel puțin 2 zile de utilizare normală și vine și el cu ecran plat.

Are o aplicație foarte interesantă care poate să spună tot felul de detalii interesante despre telefon: care este temperatura procesorului, câtă memorie liberă are, câtă stocare - și le arată foarte interesant, exact ca un laptop de gaming.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Samsung a lansat S24 Ultra, rivalul lui iPhone 15 Pro Max, alături de S24 și S24 Plus. Cât costă în România
Samsung a lansat S24 Ultra, rivalul lui iPhone 15 Pro Max, alături de S24 și S24 Plus. Cât costă în România

Samsung a lansat oficial, miercuri, 17 ianuarie, telefonul S24 Ultra, considerat concurentul direct al vârfului de gamă de la Apple, iPhone 15 Pro Max. De asemenea, compania sud-coreeană a lansat telefoanele S24 și S24 Plus.

CES 2024. Samsung a anunțat primul ecran MicroLED transparent din lume. Engadget: ”Arată incredibil”. VIDEO
CES 2024. Samsung a anunțat primul ecran MicroLED transparent din lume. Engadget: ”Arată incredibil”. VIDEO

Samsung a anunțat oficial primul ecran MicroLED transparent din lume, la CES 2024, cel mai important eveniment din lume dedicat tehnologiei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.