Prima mașină zburătoare a fost fabricată de japonezi. Ce se întâmplă dacă se prăbuşeşte

×
Codul embed a fost copiat

Mașinile zburătoare sunt tot mai aproape de a deveni realitate, iar japonezii sunt cei care vor să spargă gheața. Au finalizat deja cu succes un prim zbor test şi mizează pe comercializarea primelor vehicule peste 3 ani.

Aceasta este maşina zburătoare pe care mizează japonezii. În timpul testării s-a ridicat de la sol la o înălţime de doi metri și s-a deplasat fără probleme timp de patru minute. Vehiculul poate transporta însă un singur pasager. Deocamdată, poate zbura maximum 10 minute, dar compania producătoare dorește extinderea duratei până la o jumătate de oră.

Tomohiro Fukuzawa, președinte SkyDrive Inc: „În caz de avarie, mașina va continua să zboare chiar și cu o elice (din patru) sau dacă un motor încetează să mai funcționeze. Mai mult, chiar dacă vehiculul se prăbușește, este proiectat să absoarbă șocul, deci nu va provoca leziuni foarte grave pasagerului".

Potrivit dezvoltatorilor, cu ajutorul acestei mașini revoluţionare se pot evita atât blocajele din aeroporturi, cât și cele din trafic. În plus, se poate interveni mai uşor în zonele de calamitate. Cu toate acestea, comercializarea implică provocări importante cărora constructorul trebuie să le facă față, de la dimensiunile bateriilor, până la controlul traficului aerian.

„Caracteristica unică a mașinii noastre este dimensiunea mică pe care o are. Poate decola dintr-un loc mic, cum ar fi acoperişul unui butic. Ne propunem ca pe viitor oamenii să poată zbura cu astfel de maşini zilnic,” adaugă Tomohiro Fukuzawa.

Citește și
jaf lyon
Cum să furi nouă milioane de euro. Atac asupra unei mașini blindate, în Lyon
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dacă lucrurile decurg conform planului, prototipul va putea fi comercializat pe scară largă începând cu 2023. În privința costurilor, un preț exact nu a fost încă stabilit.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Românii, din ce în ce mai interesați de mașinile electrice. Câți bani primești de la stat pentru o astfel de mașină
Românii, din ce în ce mai interesați de mașinile electrice. Câți bani primești de la stat pentru o astfel de mașină

Și într-un an dificil, precum 2020, în România s-au înmatriculat aproape 1000 de vehicule electrice. Sunt cu o treime mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cum să furi nouă milioane de euro. Atac asupra unei mașini blindate, în Lyon
Cum să furi nouă milioane de euro. Atac asupra unei mașini blindate, în Lyon

Nouă milioane de euro în cap au fost furați dintr-o mașină blindată. Jaful armat a avut loc vineri, în Lyon.

Benzina, mai scumpă pe Autostrada Soarelui decât în orașe. Unde e cea mai ieftină motorină
Benzina, mai scumpă pe Autostrada Soarelui decât în orașe. Unde e cea mai ieftină motorină

Şoferii care pleacă din Bucureşti spre litoral sau se întorc în Capitală ar trebui să alimenteze maşina înainte de intrarea pe autostradă, unde benzina este mai scumpă, potrivit unei analize realizate de Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.