Creștere economică mai mică. Comisia de Prognoză a revizuit în scădere semnificativă estimarea inițială, la 2,9%

economie
Getty

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere cu 1,4 puncte procentuale, la 2,9 la sută, estimarea de creştere a economiei româneşti pentru acest an, de la 4,3 la sută cât previziona anterior.

În varianta de primăvară a Prognozei pe termen mediu, CNSP arată că suprapunerea şocurilor (contextul geopolitic, majorările succesive ale preţurilor la energie şi alterarea lanţurilor globale de aprovizionare) accentuează riscurile şi incertitudinile asupra economiei, afectând totodată aşteptările pe termen scurt şi comportamentul mediului de afaceri.

Estimările publicate de CNSP, citate de Agerpres, sunt în linie cu previziunile instituţiilor financiare internaţionale care au revizuit în scădere semnificativă ţintele de creştere ale economiei româneşti în acest an.

Criza energetică

Astfel, FMI estima recent un avans de 2,2 la sută pentru 2022, de la 4,8 la sută cât indica în toamnă, în timp ce Banca Mondială a indicat o creştere chiar mai modestă pentru PIB-ul României, de 1,9 la sută.

Comisia de Prognoză explică, în documentul citat că, în elaborarea actualei variante a Prognozei de primăvară pentru perioada 2022-2025, a reevaluat evoluţiile indicatorilor macroeconomici, în contextul conflictului declanşat de invazia Rusiei şi al sancţiunilor internaţionale impuse.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Efectele crizei energetice şi ale perturbărilor în lanţurile de aprovizionare, manifestate încă din partea a doua a anului 2021, au fost amplificate în actualul scenariu, luându-se suplimentar în calcul şi recentele majorări ale cotaţiilor internaţionale pentru produsele energetice, cât şi ale celor agroalimentare, precum şi necesitatea suplimentării deficitului de resurse energetice de provenienţă rusească,” a declarat CNSP.

„Încetinirea activităţii economice la nivel european şi mondial, conform estimărilor instituţiilor internaţionale, induc totodată o decelerare a dinamicii economiei naţionale. Pentru principalele ţări partenere din zona euro, noile prognoze au ajustat în jos dinamica creşterii economice cu peste 1,5 puncte procentuale,” a adăugat CNSP.

Cauzele problemelor economice

Potrivit instituţiei, conflictul Rusia-Ucraina a determinat o înrăutăţire a indicatorilor comerciali în contextul dependenţei ridicate de gazul rusesc.

Pe de altă parte, apariţia unui nou val pandemic în China va accentua blocajele în lanţurile de aprovizionare, afectând în principal industria auto.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză menţionează şi un factor pozitiv, respectiv atenuarea şocului pandemic, care a condus la renunţarea restricţiilor începând cu luna martie şi la o creştere a mobilităţii populaţiei.

Evoluții pozitive în unele sectoare ale economiei

„În acest context, este de aşteptat continuarea recuperării de activitate în sectoarele cele mai afectate în perioada crizei sanitare, cum ar fi HORECA sau sectorul de transporturi. Se menţine însă riscul apariţiei în sezonul rece al unui nou val pandemic sau al unor mutaţii ale virusului. Analizele efectuate asupra contextului macroeconomic actual relevă un impact aşteptat a se manifesta atât asupra puterii de cumpărare la nivelul populaţiei, cât şi asupra procesului investiţional şi al activităţii agenţilor economici,” a spus CNSP.

Estimările CNSP pentru anul curent sunt susţinute de evoluţiile peste medie ale activităţilor din construcţii şi servicii, stimulate de măsurile de implementare a PNRR, cât şi de măsurile guvernamentale privind majorarea investiţiilor, dar şi de unele servicii, precum activităţile informatice, neafectate de conflictul Rusia-Ucraina sau de criza energetică.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.