Comisia Europeană transmite semnale îngrijorătoare pentru România. „Trebuie să rezolvăm această situație”

×
Codul embed a fost copiat

Sunt semnale îngrijorătoare de la Comisia Europeană. Vom încheia anul cu o încetinire a economiei, potrivit prognozei de toamnă. În același timp, și deficitul bugetar va fi peste ținta pe care ne-am asumat-o, de care depind și fondurile europene.

În aceste condiții, și prețurile vor continua să crească, iar dobânzile la credite vor scădea mult mai greu decât se estima inițial, spun analiștii. Pe de altă parte, salariile și pensiile crescute vor ajuta consumul.

Din cauza inflaţiei ridicate, economia României încetinește anul acesta, potrivit prognozei Comisiei Europene. Deficitul bugetar va ajunge la 6,3 la sută din PIB, mult peste cel de 4,7 la sută prognozat în primăvară. Adică statul cheltuieşte mult mai mult decât încasează.

România este deja în procedura de deficit excesiv, deschisă de Comisia Europeană încă din 2020. Cheltuielile guvernamentale au scăpat de sub control de pe vremea cabinetului Dăncila, în 2019, şi de atunci tot cresc. Dacă statul nu scade deficitul bugetar, riscă să să piardă fonduri europene. Ţinta cerută de Comisie este de 4,4 la sută.

Paolo Gentiloni, comisar european: „Ar trebui să lucrăm intensiv cu autorităţile române să rezolvăm această situaţie”.

Citește și
klaus iohannis
Iohannis: Măsurile fiscale nu au fost bine primite de către mediul de afaceri. Guvernul trebuie să facă reglajele necesare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Comisia Europeană prevede pentru România o scădere a deficitului la 5,3% în 2024, respectiv la 5,1% în 2025, datorită măsurilor fiscale care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

Victor Negrescu, europarlamentar: „Comisia europeană nu a venit cu propuneri concrete pentru reducerea deficitului. Au fost discuţii în toamna acestui an, privind creşterea TVA-ului. E normal să fim prudenți, să reacționăm la ceea ce propune Comisia Europeană”.

Potrivit Comisiei Europene, creșterea salariilor și a pensiilor va duce la un consum mai mare.

Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România: „Această creştere de venituri va duce la creşterea consumului, şi implicit la o inflaţie mai ridicată. În acelaşi timp, tot către inflaţie ridicată duc şi majorările de taxe care vor intra în vigoare la începutul anului viitor, şi mă refer aici la majorări de accize şi TVA pentru anumite bunuri din coşul de consum.”

Deja, traiul de zi cu zi este tot mai greu. Conform unui studiu GFK, țările europene au înregistrat o creștere a puterii de cumpărare de aproape 6%, dar nu suficient pentru a compensa creșterile mult mai mari de prețuri. România a coborât două locuri în clasamentul european și am ajuns pe locul 33 din 42 de țări.

Un român are o putere de cumpărare medie de 7.738 de euro. Este suma anuală pe care o are la dispoziție pentru cheltuieli: hrană, facturi, asigurări, vacanțe, transport ori cumpărături. La jumătate față de Spania, și iată la diferență mare față de Liechtenstein și Elveția, care sunt pe primele locuri.

La noi în țară, diferențele de la o zonă la alta sunt mari. Cel mai greu este în județul Vaslui, acolo unde un locuitor are la dispoziție, pentru cheltuieli, doar 4.000 de euro pe an. Și cel mai bine stă Bucureștiul. În Capitală, vorbim de o putere de cumpărare de peste 15.000 de euro.

În București se trăiește, așadar, aproape la fel de bine ca în alte capitale europene. Suntem nu foarte departe de Madrid, acolo unde vorbim de 20.000 de euro, și stăm mai bine decât locuitorii din Budapesta. Însă la mare distanță de Paris, acolo unde un locuitor are la dispoziție peste 38.000 de euro, în medie.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
E oficial: anul acesta economia va crește sub estimările guvernului PSD-PNL. Cât de mare e revizuirea Comisiei de Prognoză
E oficial: anul acesta economia va crește sub estimările guvernului PSD-PNL. Cât de mare e revizuirea Comisiei de Prognoză

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere, la 2%, estimarea de creştere economică pentru acest an, de la 2,8% anterior, motivând scăderile din industrie şi rezultatele neaşteptat de slabe din agricultură.

Iohannis: Măsurile fiscale nu au fost bine primite de către mediul de afaceri. Guvernul trebuie să facă reglajele necesare
Iohannis: Măsurile fiscale nu au fost bine primite de către mediul de afaceri. Guvernul trebuie să facă reglajele necesare

România va înregistra şi în acest an o creştere economică susţinută, mult peste media UE, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, miercuri, cu ocazia celei de-a 31-a ediţii a Topului Naţional al Firmelor Private din România.

Concluziile FMI după ce a analizat datele țării noastre: Deficit de 6% în acest an. Sunt necesare reforme adiţionale
Concluziile FMI după ce a analizat datele țării noastre: Deficit de 6% în acest an. Sunt necesare reforme adiţionale

Fondul Monetar Internaţional estimează o creştere economică de 2,3% pentru România în acest an şi un deficit bugetar de 6% din PIB şi recomandă autorităţilor de la Bucureşti reforme adiţionale care să reprezinte 2% din PIB.

Cea mai mare putere economică a Europei, Germania, este în cădere, iar Rusia în urcare. Estimare de creștere cu 1,5 %
Cea mai mare putere economică a Europei, Germania, este în cădere, iar Rusia în urcare. Estimare de creștere cu 1,5 %

Economia Rusiei va crește în mod neașteptat în acest an, în ciuda războiului din Ucraina, potrivit unei noi prognoze.

Stăm din nou foarte bine pe hârtie. România are cea mai mare creștere economică din UE
Stăm din nou foarte bine pe hârtie. România are cea mai mare creștere economică din UE

Economia României și-a continuat creșterea în prima jumătate a anului, chiar dacă într-un ritm mai lent decât în 2022.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.