BNR: Preţurile la energie şi combustibili sunt cele care influenţează inflaţia

BNR
Inquam Photos/Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, afirmă, vineri seară, că, din perspectiva temperării inflaţiei, compensarea preţurilor la energie şi combustibili a fost o decizie bine-venită. Suciu consideră că inflaţia ar fi trecut de 20% fără această măsură.

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a afirmat, vineri seară, la Digi 24, că puseul inflaţionist nu pare să mai crească, iar tendinţa se schimbă uşor, scrie News.ro.

”Din păcate, nu se pot schimba mai radical ţinând cont de preţurile la energie, care continuă să fie principalul factor inflaţionist (...) Preţurile la energie şi combustibili sunt cele care influenţează inflaţia”, a afirmat Suciu.

Acesta s-a referit şi la compensarea din partea statului
Întrebat dacă există o estimare a sumelor care se compensează, Suciu a afirmat: ”Nu. Noi avem în schimb o estimare a inflaţiei, cât ar fi fost dacă nu ar fi fost compensate aceste preţuri. Am fi avut o inflaţie de 20%, ar fi trecut cifra de 20%. Deci, din perspectiva aceasta a temperării inflaţiei, a fost o decizie bine-venită, nu avem estimarea de costuri”, a mai afirmat Suciu.

Suciu a adăugat că, spre finalul anului, inflaţia va începe să scadă, apropiindu-se de prognoza de 13,9.

Citește și
Marcel Ciolacu
Ciolacu: Guvernatorul BNR a spus un lucru corect privind inflaţia. Liberalizarea preţurilor în energie a fost o tâmpenie
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ROBOR scade la o zi după ce Mugur Isărescu a transmis că „băncile au sărit calul”
ROBOR scade la o zi după ce Mugur Isărescu a transmis că „băncile au sărit calul”

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a coborât miercuri la 8,06% pe an, de la 8,14% pe an, marţi, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).  

Ciolacu: Guvernatorul BNR a spus un lucru corect privind inflaţia. Liberalizarea preţurilor în energie a fost o tâmpenie
Ciolacu: Guvernatorul BNR a spus un lucru corect privind inflaţia. Liberalizarea preţurilor în energie a fost o tâmpenie

Marcel Ciolacu a afirmat că guvernatorul BNR Mugur Isărescu are dreptate când spune că cea mai mare parte a inflaţiei a venit din preţul la energie care a explodat.

BNR a majorat prognoza de inflaţie la 13,9% pentru finalul anului 2022
BNR a majorat prognoza de inflaţie la 13,9% pentru finalul anului 2022

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 7,5% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate marţi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.