Benzina, mai scumpă pe Autostrada Soarelui decât în orașe. Unde e cea mai ieftină motorină

benzina
Getty

Şoferii care pleacă din Bucureşti spre litoral sau se întorc în Capitală ar trebui să alimenteze maşina înainte de intrarea pe autostradă, unde benzina este mai scumpă, potrivit unei analize realizate de Agerpres.

Analiza a fost realizată cu ajutorul Monitorului Preţurilor la carburanţi, o aplicaţie lansată anul trecut de Consiliul Concurenţei.

Astfel, la staţiile Petrom de pe Autostrada Soarelui (A2), un litru de benzină standard costa vineri 4,55 de lei. Spre comparaţie, în benzinăria Petrom Nicolae Grigorescu din Bucureşti, preţul era de 4,45 de lei. La capătul celălalt al călătoriei, la Constanţa, preţul benzinei în reţeaua Petrom este de 4,43 lei pe litru.

În staţiile Rompetrol, benzina costă 4,62 lei pe litru pe autostradă şi 4,51 lei în Bucureşti şi Constanţa. Acelaşi tip de carburant în reţeaua OMV costă 4,60 lei pe autostradă, 4,55 lei în Capitală şi 4,52 lei pe litoral.

Astfel, la un rezervor mediu de 50 de litri, un şofer ar economisi aproximativ 6 lei dacă alimentează cu benzină înainte de a intra pe autostradă.

Citește și
benzinarie
Cum s-a schimbat preţul carburanţilor după ce Guvernul a scos o taxă, dar a mărit alta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totuşi, comparativ cu vara trecută, diferenţa dintre preţul din oraşe şi cel din benzinăriile de pe autostradă nu mai este atât de mare. AGERPRES a realizat şi anul trecut o analiză similară, iar economia pentru un plin era de peste 10 lei.

În ceea ce priveşte motorina, unele sortimente pe autostradă au devenit chiar mai ieftine decât în Bucureşti. Petrom vinde motorina standard pe A2 cu 4,55 lei pe litru, în timp ce în Bucureşti motorina costă 4,59 lei pe litru, iar, în Constanţa, 4,43 lei pe litru.

La Rompetrol, motorina este 4,67 lei pe autostradă, 4,65 lei în Bucureşti şi 4,47 lei în Constanţa, iar, la OMV, un litru de diesel costă 4,65 lei atât pe autostradă, cât şi în Bucureşti, şi 4,47 lei în Constanţa.

Preţurile din benzinăriile de pe autostrăzi sunt de regulă mai mari decât media, mai ales în perioada vacanţelor, când oamenii călătoresc mai mult.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dezastru în una dintre cele mai apreciate destinații din lume: o navă cu mii de tone de benzină s-a rupt în două
Dezastru în una dintre cele mai apreciate destinații din lume: o navă cu mii de tone de benzină s-a rupt în două

O navă care a eșuat în largul coastelor Mauritius și din care s-au scurs sute de tone de benzină și motorină în apele unei lagune din Oceanul Indian s-a rupt în două, au anunțat autoritățile locale, citate de CNN.

Cum s-a schimbat preţul carburanţilor după ce Guvernul a scos o taxă, dar a mărit alta
Cum s-a schimbat preţul carburanţilor după ce Guvernul a scos o taxă, dar a mărit alta

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă, miercuri, că eliminarea supraaccizei a redus preţul la pompă

Supraacciza la carburanţi, eliminată de la 1 ianuarie 2020
Supraacciza la carburanţi, eliminată de la 1 ianuarie 2020

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care este eliminată supra-acciza la carburanţi de la 1 ianuarie 2020. Preţul carburanţilor ar putea scădea în prima zi a anului cu 45 bani pe litru.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.