Zeci de hectare de vegetație din Dâmbovița, mistuite de flăcări. Focul, pus intenționat

×
Codul embed a fost copiat

Incendiile de vegetaţie au dat bătăi de cap, luni, pompierilor din Dâmboviţa și Argeș.

Peste 30.000 de metri pătraţi de miriște au ars în mai multe localități. De la începutul anului peste 73 de hectare de teren s-au mistuit numai în judeţul Dâmboviţa.

Cel mai probabil flăcările au fost puse intenționat de sătenii care îşi doresc să curețe terenurile, spun salvatorii.

Astfel de practici sunt des întâlnite, iar polițiștii îi avertizează pe cei care dau foc pe câmp că amenzile ajung până la 5.000 de lei.

De asemenea, incendierile din ariile protejate constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an.

Citește și
fata incendiu moscova
Momentul terifiant în care o fată a fost salvată dintr-un apartament în flăcări, de la etajul 9, în Moscova
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un incendiu puternic a mistuit mănăstirea Nucet din Dâmbovița. Chiliile măicuțelor au fost distruse de flăcări
Un incendiu puternic a mistuit mănăstirea Nucet din Dâmbovița. Chiliile măicuțelor au fost distruse de flăcări

Un necaz mare s-a abătut, luni seară, peste măicuţele de la Mănstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, după ce chiliile acestora au fost distruse de flăcări uriaşe.  

Momentul terifiant în care o fată a fost salvată dintr-un apartament în flăcări, de la etajul 9, în Moscova
Momentul terifiant în care o fată a fost salvată dintr-un apartament în flăcări, de la etajul 9, în Moscova

O tânără din Moscova a fost filmată în timp ce cobora dintr-un apartament cuprins de flăcări aflat la etajul 9 al unui bloc.

Panică în Târgu Mureș, după ce un incendiu a izbucnit de la frigider, într-un apartament
Panică în Târgu Mureș, după ce un incendiu a izbucnit de la frigider, într-un apartament

S-a dat alarma luni în centrul orașului Târgu Mureș, din cauza unui incendiu izbucnit intr-un apartament de la parterul unei clădiri.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.