Vacanță cu scandal pentru nouă tineri. Totul a pornit de la o dispută cu gazda, pe tema programului de odihnă

×
Codul embed a fost copiat

Vacanță cu scandal pentru nouă tineri din București și Piteşti. Au mers la schi, în staţiunea Straja, şi s-au cazat în localitatea Vulcan din apropiere.

Sejurul s-a încheiat însă mult mai repede decât plănuiseră şi a fost chemată inclusiv poliţia. Totul a pornit de la o dispută cu gazda, pe tema programului de odihnă.

Tinerii, din București și Pitești, au ajuns vineri târziu la cabană, și - spun ei - proprietarii le-au dat voie să facă grătar și să-și petreacă seara în salonul pentru oaspeți. Sâmbătă seara, în jurul orei 22, după ce s-au întors de la schi, ar fi vrut din nou să se reuneasca acolo, dar "stingerea" se dădea la 23.00.

Bogdan Zamfir, turist: „Ne-au fost aduse injurii, am fost amenințați, iar teama foarte mare s-a instaurat în momentul în care domnul respectiv a chemat întăriri, ceva persoane. A încercat să intre peste mine în cameră. Două dintre persoanele de sex feminin au suferit atacuri de panică. Ni s-a spus că noi am achitat doar ca să dormim”.

Elena Nica, turist: „Pur și simplu, am avut atacul de panică, tahicardie, senzația aceea de leșin, de tremur, de toate cele. I-am rugat pe domnii polițiști să vină să mă escorteze din cameră, pentru că îmi tremurau mâinile și nu știu dacă mi-am luat tot din cameră”.

Citește și
cimitir
Bătaie cu lopeți, ciocane, macete și bâte în timpul unei înmormântări. Totul a fost filmat | VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De cealaltă parte, proprietarii susțin că unii dintre tineri ar fi refuzat să respecte programul, impus de ani de zile, în condițiile în care în cabană sunt cazate, în mare parte, familii cu copii.

Simona Ceuță, proprietar cabană: „Toată lumea se încadrează în zona de ora 11, 23. Închipuiți-vă că acești tineri cu o seară înainte au stat în Șură până la patru. Li s-a permis să facă ce vor ei. Dar când, în următoarea seară, tu vii și îmi zbieri: ascultă doamnă, tu crezi că eu am venit la munte, să stau să culci tu, la ce oră vrei. Unul dintre ei, care era mai agresiv: hai, măi, dă-i dracu și pe ăștia. Și atunci, soțul meu e normal că s-a enervat”.

Tinerii au primit înapoi de la proprietari banii pe cazare, pentru zilele pe care nu au mai apucat să le petreacă acolo.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Revenirea la tradiții după pandemie. Mii de oameni s-au bătut cu portocale într-un oraș din Italia
Revenirea la tradiții după pandemie. Mii de oameni s-au bătut cu portocale într-un oraș din Italia

După o nedorită pauză de trei ani, impusă de pandemie, mii de oameni participă în aceste zile la o straşnică bătaie cu portocale, într-un oraș din nordul Italiei.

Bătaie cu lopeți, ciocane, macete și bâte în timpul unei înmormântări. Totul a fost filmat | VIDEO
Bătaie cu lopeți, ciocane, macete și bâte în timpul unei înmormântări. Totul a fost filmat | VIDEO

Un cimitir a fost transformat într-un adevărat câmp de luptă, după ce un scandal uriaș a izbucnit în timpul unei ceremonii funerare. Protagoniștii au folosit lopeți, ciocane, macete și bâte de baseball.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.