Un echipaj SMURD care trebuia să acorde îngrijiri unei mame și copilului ei implicați într-un accident, lovit de o mașină

accident
IPJ Constanța

Un copil în vârstă de cinci ani şi mama lui au fost răniţi, marţi seară, într-un accident rutier petrecut în municipiul Constanţa, iar echipajul SMURD trimis să le acorde îngrijiri medicale a fost lovit de o maşină.

Conform reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean, în urma unui accident petrecut pe strada Eliberării din Constanţa au fost două persoane rănite.

Este vorba de un copil în vârstă de cinci ani, care a suferit un traumatism lombar şi de mama lui, diagnosticată cu un traumatism la mână. Cele două victime au fost duse la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a precizat că la acest accident s-a deplasat un echipaj SMURD, iar în timp ce echipajul acorda îngrijiri medicale victimelor, autospeciala a fost acroşată de o maşină. În acel moment, autospeciala SMURD era staţionată.

Citește și
accident
Un șofer de 18 ani, cu permis de conducere de o lună, a murit încarcerat într-un accident, în Giurgiu
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că în accident au fost implicate două maşini, una condusă de un bărbat de 64 de ani şi alta de o femeie de 36 de ani.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Accident teribil în Cluj. Șoferul unei autoutilitare și-a pierdut viața. Alte cinci persoane au fost rănite
Accident teribil în Cluj. Șoferul unei autoutilitare și-a pierdut viața. Alte cinci persoane au fost rănite

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 39 de ani din județul Cluj, care a pierit ieri seară într-un accident de circulație.  

Un șofer de 18 ani, cu permis de conducere de o lună, a murit încarcerat într-un accident, în Giurgiu
Un șofer de 18 ani, cu permis de conducere de o lună, a murit încarcerat într-un accident, în Giurgiu

Un tânăr a murit şi alţi doi au fost răniţi într-un accident produs, luni seară, pe un drum judeţean din Giurgiu, unde două autoturisme au intrat în coliziune şi s-au răsturnat, relatează news.ro.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.