Un bătrân a fost găsit mort în râul Bega din Timișoara. Polițiștii încearcă să afle ce s-a întâmplat

raul bega
Shutterstock

Trupul unui bărbat de 76 de ani a fost găsit, sâmbătă, în râul Bega, la Timişoara. Poliţiştii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat.

 

”În cursul acestei dimineţi, 1 aprilie 2023, poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că, în zona bulevardului Vasile Pârvan din municipiul Timişoara, în râul Bega se află trupul unui bărbat, posibil decedat. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, constatând că cele sesizate se confirmă”, a transmis, sâmbătă, IPJ Timiş, conform news.ro.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat şi pompierii, care au scos din apele râului Bega trupul unui bărbat în vârstă de 76 de ani, ulterior medicul de pe echipajul SMURD constatând din nefericire decesul bărbatului.

”Din primele verificări, trupul neînsufleţit nu prezenta urme de violenţă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii nefericitului incident”, a mai transmis sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A fost găsit mort bebelușul de origine română dispărut la granița dintre Canada și SUA. Opt victime, în total | VIDEO
A fost găsit mort bebelușul de origine română dispărut la granița dintre Canada și SUA. Opt victime, în total | VIDEO

Poliţia canadiană a recuperat vineri alte două cadavre, inclusiv cel al unui bebeluş care nu fusese găsit iniţial, în apropierea frontierei cu SUA, ridicând la opt numărul victimelor din două familii - una canadiano-română, cealaltă indiană.

Paul O'Grady, celebru comediant britanic, mort la vârsta de 67 de ani. A devenit celebru în travesti
Paul O'Grady, celebru comediant britanic, mort la vârsta de 67 de ani. A devenit celebru în travesti

Prezentatorul și comediantul Paul O'Grady a murit la vârsta de 67 de ani. El a decedat „în mod neașteptat, dar pașnic" marți seară, a anunțat partenerul său, Andre Portasio, într-un comunicat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.