Un bărbat a fost lovit mortal de un TIR în timp ce traversa Autostrada Soarelui

ambulanta
Shutterstock

Un bărbat de 33 de ani a fost accidentat mortal de un autotren, în noaptea de duminică spre luni, după ce a încercat să traverseze ca pieton Autostrada Soarelui în zona localităţii Cernavodă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat, printr-un comunicat de presă, că pe 1 aprilie, în jurul orei 1,10, poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi că pe Autostrada A2, în apropierea oraşului Cernavodă, s-a produs un accident rutier.

"Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 51 de ani, ar fi condus un ansamblu rutier format din autotractor şi semiremorcă şi ar fi lovit un pieton, respectiv un bărbat, de 33 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea autostrăzii. În urma accidentului rutier, pietonul a decedat", se arată în comunicat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Citește și
accident feroviar botosani
Accident feroviar în Botoșani. Două tinere au ajuns la spital după ce mașina lor a fost lovită de tren
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident în București. Un autobuz a lovit cu putere o mașină în care se afla și un copil. VIDEO, GALERIE FOTO
Accident în București. Un autobuz a lovit cu putere o mașină în care se afla și un copil. VIDEO, GALERIE FOTO

Un autobuz a fost implicat duminică seară într-un accident în Capitală. A lovit cu putere un autoturism în care se afla și un copil, apoi a ajuns pe scuarul dintre sensurile de mers.

Accident feroviar în Botoșani. Două tinere au ajuns la spital după ce mașina lor a fost lovită de tren
Accident feroviar în Botoșani. Două tinere au ajuns la spital după ce mașina lor a fost lovită de tren

Un accident feroviar, în care a fost implicat trenul Dorohoi - Iaşi şi un autoturism, a avut loc duminică seara în apropierea haltei Zlătunoaia, două tinere aflate în maşină fiind transportate la spital.

O autospecială SMURD s-a răsturnat în Capitală. Trei persoane, între care și un copil, au fost transportate la spital
O autospecială SMURD s-a răsturnat în Capitală. Trei persoane, între care și un copil, au fost transportate la spital

O autospecială SMURD care transporta un pacient la spital s-a răsturnat, duminică după amiază, după ce a fost implicată într-un accident rutier , fiind lovită de un autoturism.

Accident pe DN 1. Un șofer a intrat într-un stâlp care a căzut și a lovit un pieton
Accident pe DN 1. Un șofer a intrat într-un stâlp care a căzut și a lovit un pieton

Un accident rutier a avut loc duminică, pe DN 1, în localitatea Ciolpani din judeţul Ilfov. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un stâlp, care a căzut pe carosabil, unde a lovit un pieton.

Un gălățean a fost călcat de mai multe ori de tractorul pe care îl conducea. Bărbatul a murit. Tragedia a fost filmată
Un gălățean a fost călcat de mai multe ori de tractorul pe care îl conducea. Bărbatul a murit. Tragedia a fost filmată

Un bărbat din județul Galați a pierit într-un accident incredibil: a fost călcat chiar de tractorul pe care îl conducea și nu o dată, ci de mai multe ori.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.