Alertă pe Aeroportul Otopeni. Un avion s-a întors pe pistă după numai 20 de minute de la decolare. Reacția companiei

×
Codul embed a fost copiat

Un avion cu pasageri al companiei aeriene Wizz Air, care a decolat de pe Aeroportul Otopeni din Capitală, s-a întors după 20 de minute.

Aeronava, la bordul căreia se aflau aproximativ 200 de pasageri, a decolat duminică, la ora 06:40, și se îndrepta spre Bruxelles.

După 20 de minute, avionul s-a întors pe aeroportul din Capitală., iar pasagerii au fost coborâți din avion.

Potrivit pasagerilor, oamenii au fost debarcați și au fost anunțați că există o problemă tehnică.

Pentru că pe pista aeroportului nu se afla niciun avion disponibil cu care pasagerii să își continue zborul, oamenii au fost nevoiți să aștepe până la rezolvarea problemei.

Citește și
columbia copii jungla
Columbia: Cei patru copii care au supravieţuit accidentului de avion din mai, externaţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Wizz Air confirmă că aeronava care opera zborul W4 3081 de la București Otopeni la Bruxelles Charleroi din 16 iulie s-a întors pe Aeroportul Otopeni la scurt timp după decolare pentru o verificare tehnică neplanificată. Aeronava a aterizat în siguranță și pasagerii au fost debarcați, iar după verificările necesare a decolat, urmând să aterizeze la destinație la ora locala 12:30. Wizz Air își cere scuze pasagerilor afectați de situație însă siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavei rămâne principala prioritate”, a transmis compania aeriană Wizz Air într-un comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incident grav pe aeroportul privat din Tuzla, cu un avion civil. Sunt mai multe victime
Incident grav pe aeroportul privat din Tuzla, cu un avion civil. Sunt mai multe victime

Un avion civil a aterizat forţat, sâmbătă, pe aeroportul din Tuzla, cei doi membri ai echipajului fiind transportaţi la spital, ambii având traumatism lombar.

 

Columbia: Cei patru copii care au supravieţuit accidentului de avion din mai, externaţi
Columbia: Cei patru copii care au supravieţuit accidentului de avion din mai, externaţi

Cei patru copii indigeni columbieni care au supravieţuit unui accident de avion în regiunea amazoniană a ţării şi au trăit mai mult de cinci săptămâni în junglă au fost externaţi din spital după o şedere de 34 de zile.

Momentul în care un avion se rupe în două după ce a derapat și a ieșit de pe pistă, izbindu-se de un zid al aeroportului
Momentul în care un avion se rupe în două după ce a derapat și a ieșit de pe pistă, izbindu-se de un zid al aeroportului

Au fost momente de panică la bordul unui avion care tocmai aterizase în Somalia. Aeronava cu pasageri a derapat și a ieșit de pe pistă, izbindu-se violent de un zid al aeroportului, scrie The Sun.

„Părea foarte aproape”. Un bărbat din Gorj a filmat meteoritul care a luminat cerul României
„Părea foarte aproape”. Un bărbat din Gorj a filmat meteoritul care a luminat cerul României

Un meteorit a luminat puternic marți seară cerul României şi s-a putut vedea din Capitală și mai multe judeţe. Salvamontiştii din Hunedoara şi Gorj au fost în alertă, pentru că au crezut iniţial că este vorba despre un avion în dificultate.

Un meteorit a luminat puternic cerul României, încât a pus în alertă salvamontiștii. Au crezut că e un avion cu probleme
Un meteorit a luminat puternic cerul României, încât a pus în alertă salvamontiștii. Au crezut că e un avion cu probleme

Salvamontiştii din judeţele Gorj şi Hunedoara au fost alertaţi, marţi seara, după ce pe cer a fost observat un obiect luminos ce părea, iniţial, un avion care ar avea probleme tehnice, potrivit informaţiilor postate de Salvamont România pe Facebook.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.