Ţigări de peste 200.000 lei, confiscate la Calafat: un cetăţean macedonean, cercetat pentru contrabandă

tigări fumat
Shutterstock

Poliţiştii de frontieră de la Calafat au descoperit şi confiscat aproximativ 9.600 pachete cu ţigări, în valoare de peste 200.000 lei, care se aflau ascunse într-un microbuz printre corpuri de mobilă.

Potrivit IGPF, luni, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean macedonean, în vârstă de 49 de ani, aflat la volanul unui microbuz.

Şoferul transporta bunuri personale şi elemente de mobilier în Germania.

În urma controlului amănunţit efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit 9.581 de pachete cu ţigări ascunse în mobilă, adică 191.620 ţigarete, care aveau aplicate timbru fiscal din Macedonia şi erau de provenienţă Duty Free.

La cercetări s-a stabilit că şoferul a achiziţionat din Macedonia pachetele de ţigări, nu deţinea documente de provenienţă pentru acestea şi urma să le transporte în Elveţia, la o cunoştinţă, precizează Agerpres.

Citește și
Contrabandiștii de țigări ucraineni intră când vor cu avionul în România. Au fost și de 4 ori într-o noapte
Contrabandiștii ucraineni de țigări intră când vor cu avionul în România. Au fost și de 4 ori într-o noapte
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cele 191.620 de ţigarete, în valoare de 201.201 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră derulează cercetări faţă de şoferul microbuzului, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendii de vegetație în România. Unele ar fi fost provocate de țigări aruncate la întâmplare
Incendii de vegetație în România. Unele ar fi fost provocate de țigări aruncate la întâmplare

Au fost momente de panică luni, pe autostrada București - Pitești, unde un incendiu violent a mistuit vegetația de la marginea drumului. Din cauza fumului dens, traficul a fost restricționat.

Contrabandiștii ucraineni de țigări intră când vor cu avionul în România. Au fost și de 4 ori într-o noapte
Contrabandiștii ucraineni de țigări intră când vor cu avionul în România. Au fost și de 4 ori într-o noapte

Contrabandiștii ucraineni intră când vor cu avionul în România, fără ca autoritățile noastre să-i deranjeze cu ceva. Știrile PRO TV arătau încă din septembrie 2020 cum un astfel de avion a intrat de 4 ori într-o noapte în spațiul aerian al României.

Ministerul Apărării dă primele explicații în cazul avionului care a venit din Ucraina pentru contrabanda cu țigări
Ministerul Apărării dă primele explicații în cazul avionului care a venit din Ucraina pentru contrabanda cu țigări

Ministerul Apărării dă primele explicații după ce un avion de fabricație sovietică a trecut ilegal săptămâna trecută frontiera României și a zburat nestingherit în spațiul aerian național.

Un avion a intrat ilegal în România, apoi a fost coborât forțat de aviația ucraineană. Ar fi făcut contrabandă cu țigări
Un avion a intrat ilegal în România, apoi a fost coborât forțat de aviația ucraineană. Ar fi făcut contrabandă cu țigări

Un avion de mici dimensiuni, folosit, cel mai probabil, în contrabanda cu ţigări, a intrat ilegal în România şi a stat timp de 45 de minute în zona Vicovu de Sus, judeţul Suceava.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.