Starea de alertă expiră în martie. Ce variante iau în calcul autoritățile

×
Codul embed a fost copiat

De luna viitoare urmează să fie luate măsuri de relaxare, întrucât infectările din valul cinci al pandemiei scad de la o zi la alta. 

Tot în martie expiră și actuala stare de alertă, iar autoritățile iau în calcul renunțarea la anumite restricții.

Prima măsură analizată se referă la masca în spațiile publice deschise. Sunt însă discuții de tatonare la Guvern, având în vedere că Executivul așteaptă motivarea deciziei Curții Constiuționale de săptămâna trecută, când a decis că ordonanța care impune purtarea măștii în aer liber nu respectă legea fundamentală.

Tot miercuri a fost anulată și amenda care a fost dată unui bărbat din București pentru lipsa măștii în aer liber. Această anulare a amenzii a fost dată tot în baza deciziei de săptămâna trecută a Curții Constituționale.

Așadar, Guvernul așteaptă motivarea acestei decizii și ar putea decide ca în luna martie să nu mai fie obligatorie masca în aer liber.

Citește și
mască
Președintele PSD consideră că România ar trebui să renunțe la starea de alertă Covid
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Din sursele noastre știm însă că autoriățile se gândesc să păstreze totuși masca obligatorie în spațiile aglomerate - târgurile, piețele, stațiile mijloacelor de transport în comun.

Totodată, în prima săptămâna a lunii martie este așteptată și o decizie legată de starea de alertă, atunci expiră actuala perioadă de stare de alertă și în acest context sunt discutate o serie de măsuri care ar însemna relaxarea actualelor restricții.

Șeful PSD, Marcel Ciolacu, spunea, de curând, că nu vede de ce ar mai fi prelungită starea de alertă, având în vedere că situația epidemiologică arată deja ca suntem pe o linie descendentă.

Și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, își exprima speranța că acest număr de îmbolnăviri va tot scadea și la finele lunii martie am putea ajunge chiar să intrăm în normal.

De cealaltă parte, miercuri, premierul Nicolae Ciucă spunea că urmează să fie discutate aceste relaxari, aceste renunțări la restricții în prima săptămână, în condițiile în care marți au fost 14.000 de îmbolnăviri, însă la Terapie Intensivă sunt, în continuare, internați 1.000 de pacienți cu Covid.

În prezent, persoanelor nevaccinate le este restricționat accesul în mall-uri sau în alte locuri publice. De asemenea, sunt interzise evenimentele private, precum nunțile și botezurile și, totodată, o altă restricție se referă la închiderea barurilor și discotecilor.

Și aceste restricții și o posibilă relaxare a lor sunt analizate în această perioadă la Guvern.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Guvernul: România ar putea ieși din starea de alertă pentru combaterea pandemiei de Covid
Guvernul: România ar putea ieși din starea de alertă pentru combaterea pandemiei de Covid

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că România se pregătește pentru relaxarea restricțiilor care au fost impuse pentru combaterea pandemiei de Covid-19, dacă situația infectărilor se va menține pe trend-ul descendent.

Președintele PSD consideră că România ar trebui să renunțe la starea de alertă Covid
Președintele PSD consideră că România ar trebui să renunțe la starea de alertă Covid

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, că - după părerea sa personală - în România ar trebui să se renunțe la starea de alertă care a fost impusă pentru limitarea cazurilor de infectare cu Covid-19.

Rafila, despre relaxarea restricțiilor: O primă măsură va fi renunţarea la măşti în exterior
Rafila, despre relaxarea restricțiilor: O primă măsură va fi renunţarea la măşti în exterior

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni că, în acest moment, nu se pune problema unui val şase al pandemiei de coronavirus.

Ministrul Sănătății: Tulpina Omicron a devenit cvasi-dominantă în România
Ministrul Sănătății: Tulpina Omicron a devenit cvasi-dominantă în România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut, luni, o conferință de presă la sediul ministerului, unde a vorbit despre evoluția pandemiei de Covid-19 în România.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.