Sorin Cîmpeanu: Elevii ar urma să fie testaţi de două ori pe săptămână

Sorin Cîmpeanu
Pro TV

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat, luni, că elevii ar putea fi testați două ori pe săptămână, dar și că este nevoie de 70 de milioane de teste de salivă până la finalul semestrului.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a subliniat faptul că testele nu vor fi omologate, ci autorizate în regim de urgență. „Lucrăm pentru a estima numărul testelor non-invazive care să fie administrate elevilor şi personalului didactic. (…) E vorba de o achiziţie de nivel foarte mare pentru că au rămas 11 săptămâni din semestrul I, având în vedere că procesul de screening înseamnă 6,4 milioane de teste necesare săptămânal, deci 70 de milioane de teste până la finalul semestrului”, a precizat Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe de presă.

În prezent, în școli se fac teste anitgenice, iar Ministerul Sănătății a suplimentat cu 280.000 numărul de teste antigenice la dispoziţia unităţilor de învăţământ, a adăugat Cîmpeanu.

De asemenea, ministrul Educației a transmis că atât „primul ministru, cât şi ministrul Sănătăţii au solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului ca în cursul zilei de astăzi să elaboreze cerinţele de reglementare şi cerinţele minime de performanţă pentru a le transmite oficiului de achiziţii”.

Mai mult, copiii se pot testa doar cu acrodul părinților, iar testele pozitive vor trebui să fie confirmate prin teste antience sau prin teste PCR.

Citește și
Elevi
Cîmpeanu, despre folosirea testelor din salivă în şcoli: Nu cred că pentru această măsură de screening e nevoie de acord
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Controalele în școli încep de luni. Echipe mixte verifică regulile sanitare
Controalele în școli încep de luni. Echipe mixte verifică regulile sanitare

Controale în școli pentru verificarea respectării regulilor sanitare vor începe chiar de luni, a spus ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. „Vom intensifica acţiunile de verificare în toate şcolile din România" a spus demnitarul.

Cîmpeanu, despre folosirea testelor din salivă în şcoli: Nu cred că pentru această măsură de screening e nevoie de acord
Cîmpeanu, despre folosirea testelor din salivă în şcoli: Nu cred că pentru această măsură de screening e nevoie de acord

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, consideră că nu ar fi nevoie de solicitarea de acorduri din partea părinţilor pentru folosirea în şcoli a testelor cu probe din salivă în scopul identificării infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

Ministrul Educației: ”Cazurile de infectare raportate acum nu sunt generate de școală”
Ministrul Educației: ”Cazurile de infectare raportate acum nu sunt generate de școală”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că rata mare de infectări cu Covid-19 care s-a înregistrat în ultima perioadă în România nu are nicio legătură cu deschiderea școlilor.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.