Singurul supraviețuitor al incendiului din secția ATI de la Piatra Neamț a fost mutat într-un salon obișnuit

×
Codul embed a fost copiat

Pacientul adus în stare gravă la unitatea mobilă Leţcani de la Spitalul Judeţean Neamţ în urma incendiului din 14 noiembrie se simte mai bine, el fiind mutat de la ATI într-un salon din cadrul spitalului mobil, scrie News.ro. 

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Carmen Dorobăţ a declarat duminică presei că singurul pacient rămas în viaţă dintre cei şase aduşi la Iaşi de la spitalul Neamţ are o evoluţie favorabilă.

Bolnavul a fost mutat din ATI într-un salon obişnuit de la spitalul mobil din localitatea Leţcani.

"Pacientul de la Neamţ are o evoluţie tot mai bună. A fost mutat de la Terapie Intensivă în zona de confirmaţi, deci este spre bine. Sperăm să ajungă la familia lui fără nici o problemă", a spus medicul Carmen Dorobăţ.

În 14 noiembrie, în Secţia ATI de la Spitalul Judeţean Neamţ a izbucnit un incendiu, iar zece persoane au murit. Şase pacienţi aflaţi la ATI au fost transferaţi la spitalul mobil de la Leţcani, întrucât secţia nu mai putea fi folosită.

Citește și
vaccin
Tătaru anunță că vor fi achiziționate vaccinuri anti-COVID pentru toată populația. Când vom ajunge la imunizare
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ulterior, la Leţcani au decedat în total cinci dintre pacienţii care se aflau în secţie, fără să fi fost răniţi în incendiu.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Județele cu cele mai multe noi cazuri de COVID-19. Peste 850 de infectări în Capitală
Județele cu cele mai multe noi cazuri de COVID-19. Peste 850 de infectări în Capitală

Municipiul Bucureşti - 886 şi judeţele Prahova - 356, Braşov - 346, Argeş - 277, Ilfov - 258, Iaşi - 249, Sibiu - 229, Cluj - 213, Dolj - 212 sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare.

Tătaru anunță că vor fi achiziționate vaccinuri anti-COVID pentru toată populația. Când vom ajunge la imunizare
Tătaru anunță că vor fi achiziționate vaccinuri anti-COVID pentru toată populația. Când vom ajunge la imunizare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că România va primi 4,6% din cota lunară de vaccinuri pentru SARS-CoV-2.

China vrea să schimbe originea Covid-19 și sugerează că pandemia nu a început în Wuhan
China vrea să schimbe originea Covid-19 și sugerează că pandemia nu a început în Wuhan

La aproape un an după ce medicii au identificat primele cazuri de coronavirus în oraşul chinez Wuhan, ţara pare să intensifice o campanie ce pune sub semnul întrebării originea pandemiei de COVID-19.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.