Sfârșit crunt pentru un hoț. I-a furat mașina unui taximetrist, apoi s-a izbit cu ea de un bloc, în Satu Mare

accident Satu Mare
Foto: ISU Satu Mare

Un bărbat a murit sâmbătă dimineață într-un accident rutier în Satu Mare, după ce a intrat cu mașina într-un bloc. El furase autoturismul de la un taximetrist, după neînţelegeri despre plata cursei.  

„Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că, pe fondul unor neînţelegeri privind achitarea serviciilor prestate, un bărbat de 28 de ani, din Mădăras, i-ar fi sustras autoturismul unui taximetrist de 47 de ani, din Satu Mare, intrând la scurt timp în coliziune cu un alt autovehicul şi cu peretele unui bloc de locuinţe. Din producerea impactului a rezultat decesul bărbatului de 28 de ani", precizează IPJ, potrivit Agerpres.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

La faţa locului s-au deplasat 12 cadre militare, cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor, fiind solicitat şi sprijinul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Satu Mare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident grav în Buzău. O mașină s-a izbit de un TIR care venea din sens opus. Un bărbat a murit
Accident grav în Buzău. O mașină s-a izbit de un TIR care venea din sens opus. Un bărbat a murit

Un bărbat de 42 de ani din Vrancea a murit aseară într-un grav accident pe E 85, numit și „drumul morții”, la granița dintre județele Buzău și Ialomița.  

Accident într-o pădure din Neamț. Un bărbat și fiul său au fost prinși sub un tractor de lemne care a căzut peste ei
Accident într-o pădure din Neamț. Un bărbat și fiul său au fost prinși sub un tractor de lemne care a căzut peste ei

Un tată și fiul său adolescent au avut nevoie de ajutorul pompierilor după ce s-au răsturnat cu tractorul într-o pădure din județul Neamț.  

Un bărbat şi un copil de 14 ani, răniţi într-un accident la Suceava. Au intrat cu maşina în peretele unei case
Un bărbat şi un copil de 14 ani, răniţi într-un accident la Suceava. Au intrat cu maşina în peretele unei case

Două persoane, una dintre ele fiind minoră, au fost rănite, vineri dimineaţă.

 

Cinci persoane, între care un bebeluş de 5 luni, au fost rănite într-un accident în Neamţ
Cinci persoane, între care un bebeluş de 5 luni, au fost rănite într-un accident în Neamţ

Cinci persoane, între care un bebeluş în vârstă de 5 luni, au fost rănite într-un accident rutier produs în localitatea Horia, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Un șofer din Argeș s-a răsturnat cu mașina în timp ce fugea de poliție. Nu era băut sau drogat
Un șofer din Argeș s-a răsturnat cu mașina în timp ce fugea de poliție. Nu era băut sau drogat

O urmărire ca-n filme s-a terminat joi seară cu un accident și un dosar penal, în Ștefănești, județul Argeș.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.