Ședință de guvern. Pe agendă: noile plaje de la Marea Neagră și fonduri europene

Ședință de guvern

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa de joi, mai multe proiecte, unele vizând egalitatea de şanse în privinţa concediilor, atribuirea plajelor de la Marea Neagră nou create sau măsuri în domeniul fondurilor europene.

Un proiect vizează, între altele, modificarea Legii nr.202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Astfel, se prevede că "orice tratament mai puţin favorabil aplicat unei femei sau unui bărbat, pe motiv că au solicitat sau au efectuat concediul pentru creşterea copiilor, concediul paternal, concediul de îngrijitor ori că şi-au exercitat dreptul de a solicita formule flexibile de lucru, constituie discriminare în sensul prezentei legi".

"La încetarea concediului de maternitate, a concediului pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi, a concediului paternal sau a concediului de îngrijitor, salariata/salariatul are dreptul de a se întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă echivalent, având condiţii de muncă echivalente, şi, de asemenea, de a beneficia de orice îmbunătăţire a condiţiilor de muncă la care ar fi avut dreptul în timpul absenţei", se mai arată în proiect.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă vizează unele măsuri de eficientizare a activităţii turistice aferente sezonului turistic estival 2022 pe litoralul românesc al Mării Negre.

Conform notei de fundamentare, prin proiectul de OUG se propune ca, pentru sezonul turistic estival 2022, pe litoralul românesc al Mării Negre, prin derogare de la prevederile art. 333 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, suprafeţele de plajă nou create, ca urmare a implementării proiectului 'Reducerea eroziunii costiere', suprafeţe ce nu sunt închiriate, pot fi atribuite direct operatorilor economici care au încheiate contracte de închiriere a plajelor aflate în vecinătatea vestică a acestor suprafeţe, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2006 privind utilizarea plajei Marii Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.274/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Citește și
ciuca si zelenski
Ce mesaj le-a transmis Zelenski lui Ciucă și Ciolacu după vizita din Kiev
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În şedinţa Executivului urmează să fie aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă care reglementează unele măsuri în domeniul fondurilor europene, având drept scop asigurarea surselor de finanţare pentru implementarea proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013 şi a proiectelor de asistenţă tehnică, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020.

Pe ordinea de zi se mai află un proiect de OUG privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor.

40 de proiecte de hotărâre, pe ordinea de zi

În şedinţa Executivului urmează să fie discutate şi 40 de proiecte de hotărâre. Între acestea se numără proiectele de hotărâre de Guvern privind: aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei; aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2022 al Regiei autonome "Imprimeria Băncii Naţionale a României", aflată în subordinea Băncii Naţionale a României; aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii; aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti" - SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii; aprobarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2022-2027; constituirea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial privind schimbările climatice; organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi a centrelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei, precum şi relaţia acestora cu comitetele pentru situaţii de urgenţă.

Guvernul urmează să discute şi două memorandumuri, unul referitor la aprobarea Programului Interreg NEXT Ungaria - Slovacia - România - Ucraina pentru perioada 2021-2027, precum şi aprobarea semnării şi transmiterea Acordului de participare la Programul Interreg VI-A NEXT Ungaria - Slovacia - România - Ucraina şi unul privind concluziile analizei de impact privind descentralizarea competenţelor exercitate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale către autorităţile administraţiei publice locale la nivel judeţean.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ciucă: În acest moment, noi extragem mai mult gaz decât consumăm. România este o ţară norocoasă
Ciucă: În acest moment, noi extragem mai mult gaz decât consumăm. România este o ţară norocoasă

Premierul Nicolae CIucă a afirmat, miercuri seară, că România nu este afectată decizia Rusiei de a nu mai furniza gaze Poloniei şi Bulgariei, iar în acest moment România extrage mai mult gaz decât consumă.

Ce mesaj le-a transmis Zelenski lui Ciucă și Ciolacu după vizita din Kiev
Ce mesaj le-a transmis Zelenski lui Ciucă și Ciolacu după vizita din Kiev

Premierul Nicolae Ciucă a făcut o vizită fulger în Ucraina împreună cu partenerul de coaliție Marcel Ciolacu și ministrul de externe, Bogdan Aurescu. S-au întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski și au vizitat zone afectate de lupte.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.