Putem ajunge la Paris cu trenul. Austriecii au inaugurat o cursă Viena-Paris

×
Codul embed a fost copiat

Avem ocazia să călătorim cu trenul la Paris, după ce austriecii au inaugurat o cursă Viena-Paris.

Până acolo putem ajunge cu o cursă internațională CFR. Prețul pentru o călătorie doar dus din Cluj-Napoca pornește de la 140 de euro și poate ajunge până la 400 de euro, în funcție de locul ales. Drumul durează aproximativ 25 de ore, așa că sunt disponibile și vagoane de dormit.

Călătoria cu trenul spre Paris începe din gara din Cluj-Napoca și are în total 1.598 de kilometri. Există varianta plecării seara, la ora 21:00, sau dimineața, la ora 7:39.

Trenul are 23 de opriri, dintre care principala oprire e la Budapesta și durează 20 de minute. Ajunge apoi la Viena, unde călătorii au răgaz două, trei ore pentru a se urca în trenul de Paris. Urmează una dintre opririle principale în stația din Munchen. În total, o călătorie durează aproximativ 25 de ore.

Trenul care ajunge la Viena pentru călătoria de Paris este mai curat decât cele din cursele interne și are vagoanele mai spațioase, spun cei care au călătorit cu el.

Citește și
tren
Un tren Deva-București Nord a fost blocat la Petroșani aproape trei ore. Circulația a fost reluată
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Are în componență vagoane tip cușetă, vagoane de dormit, dar și unul tip restaurant.

Ce spun călătorii

Călător: "Este frumos, fain. Seamănă cu trenurile europene pe care le-am mai văzut, are facilități, poți să îți încarci telefonul, este curat."

Cele mai ieftine bilete Cluj-Napoca-Viena-Paris costă doar dus 140 euro, dar pot ajunge și la 409 euro, dacă alegeți un vagon pentru dormit.

Călător: "Demult n-am călătorit, nu pot spune nimic, deocamdată e curat, e întreținut. Este mai comod decât cu autobuzul."

Călător: "Am mai prins trenul de Viena, a fost bine, peste câteva ore îmi dau jos blănița, vara este aer condiționat, prețul avantajos, sunt și pensionară și am reducere de preț."

În schimb, ruta recent inaugurată de compania austriacă de căi ferate oferă călătorilor un grad mai mare de confort.

Compartimente întregi care pot fi rezervate ca spații private pentru dormit, un vagon restaurant spațios, scaune mult mai confortabile, mic dejun inclus în prețul biletului, compartimente speciale pentru personane cu dizabilități sau locuri pentru familii cu copii.

Potrivit CFR, cele mai populare curse internaționale au ca destinație Budapesta, Viena sau Munchen, dar putem ajunge cu trenul și la Ruse sau Vidin.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
VIDEO. O fetiță de 13 ani a fost lovită de o locomotivă, în gara din Bacău. Momentul șocant a fost filmat
VIDEO. O fetiță de 13 ani a fost lovită de o locomotivă, în gara din Bacău. Momentul șocant a fost filmat

O fetiţă de 13 ani din Bacău este în stare gravă la spital, după un teribil accident pe calea ferată. Copila a încercat să treacă o linie, în gară, când a fost lovită de o locomotivă.

Un tren Deva-București Nord a fost blocat la Petroșani aproape trei ore. Circulația a fost reluată
Un tren Deva-București Nord a fost blocat la Petroșani aproape trei ore. Circulația a fost reluată

Trenul 1824 Deva-București Nord a fost blocat marți, la Petroșani, înainte de intrarea în Defileul Jiului.

Un copil de 14 ani din Harghita s-a sinucis punându-se în calea unui tren
Un copil de 14 ani din Harghita s-a sinucis punându-se în calea unui tren

Un copil de 14-15 ani a fost lovit mortal de tren, marţi dimineaţa, în zona Nădejdea, existând suspiciunea că este vorba de o sinucidere.

Doi copii au murit în mașina lovită de tren la o trecere fără barieră. CFR Infrastructură era obligată legal să o monteze
Doi copii au murit în mașina lovită de tren la o trecere fără barieră. CFR Infrastructură era obligată legal să o monteze

Doi frați de 13, respectiv 15 ani, au murit într-un teribil accident pe calea ferată, în județul Bistrița-Năsăud. Mașina în care se aflau alături de tatăl și unchiul lor a fost spulberată de un tren.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.