Proiect unic în lume, la București: Avion transformat în opera de artă. ”N-am văzut așa ceva în viața mea”

×
Codul embed a fost copiat

În vremuri tulburi, câțiva tineri au încercat să aducă un strop de culoare. Și au reușit.

 

Au transformat un avion în operă de artă, cu ajutorul tehnologiei. Și și-au prezentat creația duminică seară, în Bucureşti, în fața unui public restrâns, din motive lesne de înțeles.

Dar au găsit o soluție pentru ca toți curioșii să se poată bucura de acest proiect inedit - unic în lume, după cum spun ei.

Spectacolul de lumini și sunete a fost pus în scenă în fuzelajul unui avion aflat într-un hangar ce aparține companiei Romaero Băneasa. Cei care au intrat în atmosferă au fost cuceriți pe loc.

Citește și
ilikeit
iLikeIT. Aplicația care aduce muzeul mai aproape de tine
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihai-Alexandru Hash, vlogger: "Este cel mai luminos avion în care am fost în viața mea. E grozav, n-am văzut așa ceva în viața mea, ca și operă de artă este super interesant și senzația pe care ți-o dă, starea în care te bagă... se vede că e munca unui artist".

Cu siguranță, partea cea mai apreciată de către cei care au pășit în interiorul acestui Boeing 737 este jocul de lumini. Pentru acesta, artiștii au folosit în total 400 de metri liniari de leduri.

"Este o experiență extraordinară, ești cumva separat de lumea de afară. Pare că tot restul lumii a încetat să existe".

"-E foarte dubios, dar e frumos. Inedit, nu s-a mai făcut până acum.
-Ce senzație îți dă?
-E puțin amețitoare
".

Din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei, puțini au fost cei care au avut ocazia să se bucure de show-ul care îmbină arta cu tehnologia.

 

Spectacolul va fi prezentat și pe internet

 

Sorina Topceanu, cofondator platforma de new media art: "Este un exemplu al obiectivului nostru de a aduna artiști din diverse domenii, cum ar fi realitatea augumentată, artificială, proiecții video. Este o instalație la care au fost implicate 5 echipe de artiști, unică în lume".

Organizatorii speră să aducă proiectul în fața publicului larg în primăvara anului viitor, la a doua ediție a Festivalului de Artă și Tehnologie RADAR.

Dar, până atunci, curioșii pot gusta din spectacol pe internet - pentru că, în această săptămână, va fi făcută o prezentare pe o rețea socială.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zeci de obiecte de artă din Berlin au fost vandalizate de conspiraționiști
Zeci de obiecte de artă din Berlin au fost vandalizate de conspiraționiști

Cel puțin 70 de obiecte de artă și artefacte antice din trei galerii berlineze au fost vandalizate cu o substanță uleioasă mai devreme în cursul acestei luni, relatează presa germană citată de The Guardian.

iLikeIT. Aplicația care aduce muzeul mai aproape de tine
iLikeIT. Aplicația care aduce muzeul mai aproape de tine

Pandemia de coronavirus a dus, printre alte, la închiderea muzeelor, dar și a sălilor de expoziție limitând accesul la galeriile de artă.

Investițiile în artă au crescut în pandemie. Ce tablouri se vând cu sume record
Investițiile în artă au crescut în pandemie. Ce tablouri se vând cu sume record

Deşi trăim timpuri incerte sunt oameni care s-au gândit să investească în artă, considerând obiectele de valoare un depozit sigur pentru a-şi păstra economiile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.