Proiect de lege la Senat prin care angajaţii din mediul privat, nu doar bugetarii, vor primi vouchere de vacanţă

vouchere de vacanta, tichete de masa
StirilePROTV

PNL, PSD și UDMR au depus, marţi la Senat, un proiect de lege privind acordarea voucherelor de vacanţă, în sensul în care de la 1 ianuarie 2024 şi angajaţii din mediul privat să primească vouchere de vacanţă, scrie News.ro. 

Proiectul de lege modifică ordonanţa de urgenţă a Guvernului 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă:

„Începând cu data de 1 ianuarie 2024, pentru recuperarea şi întreţinerea capacităţii de muncă a personalului salarial, instituţiile publice (...), inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum şi angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condiţiile legii, anual, până la data de 31 decembrie 2026, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanţă, în cuantum de 1.450 lei pentru fiecare salariat. Voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale”, arată proiectul de lege depus de senatorii celor trei partide parlamentare.

Connform propunerii legislative, în cursul anului fiscal, angajaţii pot beneficia de vouchere de vacanţă, de prima de vacanţă şi bilete de odihnă acordate potrivit legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Indiferent de numărul contractelor individuale de muncă pe care le are în derulare, un angajat poate alege un singur angajator de la care urmează să primească voucherele de vacanţă, mai prevede proiectul. 

Citește și
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

„Angajaţii au obligaţia ssă depună o declaraţie pe proprie răspundere la fiecare dintre angajatori, prin care îşi exprimă opţiunea. Angajatorii îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea şi veridicitatea datelor, prezentând la administraţiile judeţene ale finanţelor publice în raza cărora îşi au sediul social, lista prevăzută la alin. (1), însoţită de declaraţiile pe proprie răspundere ale angajaţilor. Sumele corespunzătoare voucherelor de vacanţă se alocă anual, din bugetul de stat, din impozitul pe venit plătit de fiecare angajator”, precizează sursa citată.

Totodată, modalitatea de plată a sumelor care reprezintă contravaloarea voucherelor de vacanţă va fi stabilită de Guvern, prin hotărâre de Guvern, într-un termen de maxim 30 de zile din momentul în care prezenta lege va fi promulgată de Preşedintele României.

„În termen de 5 zile de la primirea sumelor în cont, angajatorii vor vira sumele către unităţile emitente cu care au încheiate contracte, care vor transfera beneficiarilor valoarea nominală a voucherelor de vacanţă. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 5 puncte-amendă nedepunerea sau depunerea cu întârziere de către angajator a listei prevăzute la art 1”, mai indică iniţiativa legislativă.

Dispoziţiile proiectului de lege intră în vigoare de la data de 1 ianuarie 2024.

Iniţiatorii argumentează că „în România, costul fiscal pe angajat, de 40,85%, este cel mai ridicat din Uniunea Europeană, unde se înregistrează o medie de 26% 27%”.

„În ţara noastră, 25% reprezintă doar contribuţia la CAS, la care se adaugă 10% i.mpozitul pe venituri din salarii şi alte taxe. Fiscalitatea rîdicată atrage după sine şi un grad de colectare redus. De exemplu, la CAS, statul român încasează doar 80% - 85% din totalul sumelor pe care ar trebui să le încaseze. aceste condiţii, este necesară identificarea de pârghii legislative prin care presiunea fiscală să devină cât mai redusă şi care să încurajeze încheierea de contracte de muncă. De exemplu, pentru sectorul bugetar a fost instituită măsura prin care angajaţii din acest sector beneficiază., printre altele, şi de vouchere de vacanţă, în suma de 1.450 1ei anual. Voucherele de vacanţa reprezintă şi un mijloc prin care saiariatii îşi refac puterea şi capacitatea de muncă şi, astfel, înregistrează o productivitate crescută a muncii”, mai susţin senatorii care au iniţiat proiectul, în expunerea de motive a propunerii de lege.

„Considerăm că acest mecanism poate fi extins şi pentru cei circa 4,2 milioane de angajaţi din sectorul privat, astfel încât să poată beneficia de vouchere de vacanta suportate din bugetul de stat, în valoare de 1.450 lei/anual, din sumele cu care acesfia contribuie deja sub forma impozitului pe venit şi/sau CAS. Angajatorii vor avea doar un rol de intermediari între stat şi salariaţi, care nu implică efort financiar propriu. Întrucât pot exista situaţii în care o persoană are încheiate contracte de muncă cu mai mulţi angajaţi în acelaşi timp, s-a prevăzut ca fiecare angajat să aibă posibilitatea să aleagă angajatorul prin intermediul căruia să primească voucherele de vacanţă. Pe lângă eliminarea discrepanţelor dintre cele două categorii de salariaţi – bugetari şi cei din sectorul privat – valoare voucherelor de vacanţă se întoarce, practic, în economie, iar consecinţele sunt pozitive pentru întreaga industrie a turismului şi activităţilor conexe (HoReCa, industria alimentară, industria de transport, servicii, comerţ, etc)”, mai explică parlamentarii PNL, PSD şi UDMR.

Aceştia menţionează că „efortul bugetar pentru acordarea de vouchere de vacanţă celor circa 4,2 milioane de salariaţi din sectorul privat este de circa 6,09 miliarde lei. Însă, efortul global este unul pozitiv, deoarece din această sumă estimăm că circa 60%-65% se va întoarce în bugetul de stat sub formă de TVA, taxe, impozit de salarii, impozit pe profit, etc. Diferenţa se va regăsi în efectul economic generat”. 

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor este decizională. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
România va primi 1,5 miliarde de euro de la UE pentru refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii
România va primi 1,5 miliarde de euro de la UE pentru refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii

România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii, a anunțat vineri seară președintele PNL Nicolae Ciucă.

Cutremur în România, vineri seară. Zona neobișnuită în care s-a produs
Cutremur în România, vineri seară. Zona neobișnuită în care s-a produs

Un cutremur slab, cu magnitudinea 2,8, s-a produs vineri seară în județul Galați, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Ce evenimente sunt în București în weekend, la 565 de la atestarea documentară a Capitalei. Zonele centrale au fost închise
Ce evenimente sunt în București în weekend, la 565 de la atestarea documentară a Capitalei. Zonele centrale au fost închise

Bucureștiul este în sărbătoare. A împlinit 565 de ani de existență, timp în care a adunat un trecut bogat, fiind scena unor momente care au marcat istoria țării.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.