Primul oraș din România care introduce plata cu cardul în piețe. ”Acum nu mai e greu”

×
Codul embed a fost copiat

Sibiul este primul oraș care introduce plata cu cardul în piețe. Autoritățile speră astfel să atragă și clienții mai tineri, obișnuiți să meargă la supermarket, fără bani în buzunar.

Pentru început, 30 de tarabe au primit POS-uri, iar țăranii au fost învățați să le folosească, însă proiectul va fi extins, și în alte orașe.

”Acum nu mai e greu, dacă e ea lângă mine, nu mai e greu. Dar învăţăm cu ajutor, e mai bine”, spune o bătrână.

Mariana vine în piaţa Cibin din Sibiu de ani buni cu roşii din Izbiceni, judeţul Olt. Nu prea mai vede bine, dar cu răbdare şi ochelarii potriviţi, va învăţa să folosească POS-ul.

Reporter: Aţi priceput?
Mariana Degeratu, producător Izbicel Olt: Am învăţat, am nepoata şi mă învaţă, până mai învăţăm.

Citește și
imobiliare
Piaţa imobiliară din România dă semne de schimbare. Unde sunt cele mai mari scăderi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Este sincer cea mai bună idee din ultima perioadă, pentru pieţe. Pentru că în supermarketuri se întâmplă asta şi e bine şi ne ajută şi pe noi în vânzări”, a spus Maria Degeratu, producător.

”Să dau restul la 100 de lei, la cineva de la care am încasat 15 lei, pierd timp. Pe când cu cardul, în 2 minute a intrat banul, îşi ia omul plăsuţa şi a plecat”, spune Ion Almocanu, procucător.

Încântaţi sunt şi clienţii care pot plăti cu cardul deocamdată pentru legume, fructe şi brânza.

"Foarte bună ideea şi merge uşor, plăteşti cu cardul. Bine gândit”, spune o clientă.

"Un pas înainte, de multe ori rămâneam cu marfă pe tarabă, clienţii nu aveau cash, era mai incomod să meargă la bancomat. Aşteptam oamenii la piaţa să plătească ca şi în supermarket dar mâncând alta marfa, de calitate”, spune Livia Voinica, producător de brânză.

"Este o modalitate prin care speram că generatile care sunt acum la maturitate înţeleg să mănânce sănătos, cauta produse bio, sănătoase să vină aici şi să şi le procure”, spune Teodor Ioan Birț, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România (AAPR).

Bancherii şi operatorii de carduri din România au observat în studiile de piaţă ca 9 din 10 adulţi din mediul urban folosesc plată cu cardul de cel puţin 2 ori pe săptămână.

„Odată ce ai instalat un POS, unui producător agricol, în momentul în care l-au văzut cei de la taraba ceealaltă, se vede că producătorul vinde mai mult, pe al doilea nu l-am convins noi, ne-a sunat el”, spune Codruț Nicolau, preprezentantul unei bănci.

Până în octombrie o sută de tarabe din Sibiu vor avea POS-uri. Iar Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România vrea să extindă acest proiect şi în alte oraşe din ţară.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pastilele cu care românii își riscă viața. Mii de suplimente alimentare nu sunt verificate
Pastilele cu care românii își riscă viața. Mii de suplimente alimentare nu sunt verificate

Peste 20 de mii de suplimente alimentare se vând pe piaţa din România. De pe etichete, aflăm că produsele ne-ar scăpa de anumite dureri, că vindecă boli sau reglează activitatea fizică sau psihică.

Piaţa imobiliară din România dă semne de schimbare. Unde sunt cele mai mari scăderi
Piaţa imobiliară din România dă semne de schimbare. Unde sunt cele mai mari scăderi

Piaţa imobiliară înregistrează pentru a doua lună consecutiv scăderi de preţuri, după creşterile spectaculoase din ultimii ani.

Furtul trotinetelor electrice închiriate, un fenomen în București. Unde au fost găsite
Furtul trotinetelor electrice închiriate, un fenomen în București. Unde au fost găsite

Abia intrate pe piaţă, companiile care închiriază trotinete în Bucureşti reclamă deja furturi şi distrugeri.

Explozie într-o piață din Italia: sunt 20 de răniți, dintre care 4 grav. VIDEO
Explozie într-o piață din Italia: sunt 20 de răniți, dintre care 4 grav. VIDEO

O explozie produsă într-o piață din localitatea italiană Gela a provocat rănirea a 20 de persoane, dintre care patru sunt în stare gravă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.