Preşedintele a promulgat legea care permite organizarea examenului de rezidenţiat pe 8 decembrie

rezidenti

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

 

Legea permite ca examenul de rezidenţiat să se desfăşoare în acest an pe 8 decembrie, stabilind că, în 2019, cifra de şcolarizare este aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Conform actului normativ, această cifră va fi egală cu numărul absolvenţilor de medicină cu diplomă de licenţă. Ministerul Finanţelor Publice asigură resursele financiare necesare şcolarizării prin rezidenţiat la nivelul cifrelor de şcolarizare aprobate.

În forma actuală a legii, cifra de şcolarizare se aprobă anual prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei.

Citește și
protest rezidentiat
Absolvenții de medicină, în stradă din cauza rezidenţiatului amânat. Mulţi vor să emigreze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cifra de şcolarizare va fi cel puţin egală cu numărul absolvenţilor de medicină generală, farmacie şi medicină dentară.

Pentru anul 2019, prin derogare, concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Legea prevede că spitalele pot să facă de acum încolo pregătirea rezidenţilor, degrevând universităţile de numărul mare de rezidenţi existenţi.

O altă prevedere stipulează că după promovarea examenului şi după expirarea stagiului minim aferent specialităţii, ministrul Sănătăţii confirmă prin ordin titlul de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist, după caz, în cel mult 30 zile lucrătoare de la ultima zi a sesiunii de examene organizată pentru specialitatea respectivă.

Actul normativ a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Deputații au adoptat proiectul prin care rezidenţiatul poate fi organizat pe 8 decembrie
Deputații au adoptat proiectul prin care rezidenţiatul poate fi organizat pe 8 decembrie

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul de modificare a ordonanţei care permite ca examenul de rezidenţiat să se desfăşoare în acest an pe 8 decembrie, informează Agerpres.

Absolvenții de medicină, în stradă din cauza rezidenţiatului amânat. Mulţi vor să emigreze
Absolvenții de medicină, în stradă din cauza rezidenţiatului amânat. Mulţi vor să emigreze

Absolvenții facultăților de medicină din Iași, Cluj-Napoca și Craiova au ieșit în stradă, îngrijorați că examenul de rezidențiat ar putea fi amânat a două oară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.