Peste 100 de case tradiționale din satele românești vor fi reabilitate cu bani europeni

×
Codul embed a fost copiat

Peste 100 de case tradiționale din satele românești vor fi reabilitate cu bani europeni. Construcțiile sunt alese în funcție de criterii stricte și, după renovare, proprietarii nu au voie timp de zece ani să le vândă ori să le transforme în pensiuni.

Un juriu va face selecția care la final ar trebui să ducă la crearea unei rute a caselor tradiționale. În prima etapă, bugetul proiectului este de nouă milioane de euro.

Renumită pentru casele vechi cu fațade albe și ferestre verzi, comuna Rimetea din județul Alba are opt gospodării pe lista de finanțare. Printre ele, este și o locuință ridicată acum 225 de ani. Unele clădiri sunt degradate, dar au fost alese pentru că arhitectura lor este valoroasă și pot fi salvate.

Marta Naghy, proprietar: Noi nu am avut încă posiblitatea să renovăm. Zidurile, acoperișul neapărat, ușile și tot ce se vede.

Selecția a fost dură. De exemplu, din comuna Izvoru Crișului, județul Cluj, au fost propuse 30 de case, dar la final vor rămâne mai puțin de zece. Criteriile de selecție sunt foarte stricte. De pildă, această casă a fost construită în anul 1928 și a fost propusă. Totuși, pentru a fi acceptată în proiect este nevoie ca toată tabla de pe acoperiș să fie schimbată.

Citește și
Conectat la Romania
Sfaturile arhitectului: La ce ne uităm atent când cumpărăm o locuință ca să nu fim înșelați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În multe cazuri, constructorii și meșterii trebuie să corecteze modificările făcute în timp de proprietari.

Claudiu Salanță, arhitect șef, județul Cluj:Oamenii au început să înțeleagă și nu mai fac atât de multe moficări. Iar în unele cazuri au fost și sancționați.

Pe listă sunt case din 16 comune, aflate în zece județe din toate regiunile țării. Fiecare, reprezentativă pentru zona sa. După ce autoritățile locale le-au propus, fiecare gospodărie a fost analizată de o echipă de specialiști. În alegere, aceștia s-au ghidat după valoarea istorică, arhitecturală, artistică, dar și starea de conservare a clădirii. Fiecare primărie a primit apoi un ghid cu reguli pe care proprietarii trebuie să le respecte.

Szilard-Levente Deak-Szekely, primarul din Rimetea:Vor trebui reabilitate cu materiale de construcții tradiționale vorbim de nisip, var, nicidecum cu materiale cum e BCA.

Voichița Coman, architect-șef, Consiliul Județean Alba: Fiecare proiect va beneficia de o finanțare de 60.000 de euro.

Iar la final, și cei care dețin locuințele vor avea niște obligații. De exemplu, nu le vor putea vinde sau transforma în pensiuni timp de zece ani și vor trebui să lase turiștii să le filmeze sau fotografieze. Proiectul vizează în mare parte zone cunoscute de turiști, iar banii vin prin PNRR, de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe. O femeie din Dolj a fost salvată în ultima clipă din calea apelor
Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe. O femeie din Dolj a fost salvată în ultima clipă din calea apelor

Furtunile care au lovit România în acest weekend au luat o viață și au lăsat în urmă case și mașini distruse și zeci de terenuri inundate.

Sfaturile arhitectului: La ce ne uităm atent când cumpărăm o locuință ca să nu fim înșelați
Sfaturile arhitectului: La ce ne uităm atent când cumpărăm o locuință ca să nu fim înșelați

Cum ne ferim de păcăleli în imobiliare și cum putem evita să locuim în case cu pereți strâmbi sau cu vicii ascunse ne învață specialistul arhitect Radu Negoiță, invitat în emisiunea „Conectat la România”.

Furau din case pretinzând că citesc contorul. Doi indivizi, reținuți în Pitești
Furau din case pretinzând că citesc contorul. Doi indivizi, reținuți în Pitești

Doi bărbați din Capitală au fost reținuți de polițiștii din Pitești după ce au fost prinși, în flagrant, în timp ce furau 1500 de lei din locuința unui bucureștean.

Alertă în sudul Californiei. Un amplu incendiu de vegetație s-a extins la zeci de case
Alertă în sudul Californiei. Un amplu incendiu de vegetație s-a extins la zeci de case

E alertă în sudul Californiei. Oamenii sunt evacuați de urgență, din cauza unui amplu incendiu de vegetaţie care s-a extins la zeci de case.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.