O ambulanță care transporta un pacient cu coronavirus a căzut de pe un pod în Gorj

×
Codul embed a fost copiat

Accident grav pentru un echipaj medical al Ambulanței Mehedinţi, dar şi pentru un pacient cu COVID 19 care era transportat la spitalul din Târgu Jiu.

Cu doar câţiva kilometri înainte de destinaţie, salvarea s-a ciocnit cu un alt vehicul, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat sub un pod.

Toate cele patru persoane aflate în ambulanţă au fost preluate de un alt echipaj şi transportate cu răni serioase la spital.

Accidentul s-a produs pe raza localităţii Corneşti, pe o porţiune de drum drept. Ambulanţa intrase în depăşirea coloanei de maşini din faţa sa, iar unul dintre autoturisme a virat brusc stânga, fără să observe echipajul medical. Impactul a fost inevitabil, iar maşina salvării a zburat câţiva metri prin aer, ajungând sub un pod.

Martor: „Se văita şoferul, el fu mai rău, şi doctoriţa aici, în dubă era asistenta şi bolnavul. Dacă stâlpul ăsta de îl dădu băiatul la o parte era mai încolo, îl omora pe şofer”.

Citește și
Cristian
Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident, în Constanța. La volan se afla iubita sa, șoferiță începătoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Camelia Petrache, purtător de cuvânt al ISU Gorj: „În urma impactului, au rezultat patru victime, conștiente și neîncarcerate, fiind vorba despre trei membri ai echipajului ce încadrau ambulanța și pacientul. Toate cele patru victime prezintă leziuni. Echipajele de intervenție sosite la fața locului le-au acordat primul ajutor calificat victimelor, ulterior acestea fiind transportate la UPU Târgu Jiu”.

Ambulanţa transporta de la Orşova spre Târgu Jiu, la peste 100 de km distanţă, un pacient infectat cu noul coronavirus.

Nicușor Titu, director tehnic al Ambulanței Mehedinţi: „Pacientul se afla în ambulanţă cu membrii ecipajului, era tip B1 cu medic ambulanțier şi asistent”.

Lucian Stroe, Poliţia Rutieră Gorj: „S-a angajat în depăşirea unui autoturism care era în faţa sa, moment în care acesta a virat stanga, intrând în coliziune cu ambulanţa. În urma evenimentului rutier au rezultat patru victime transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză s a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”.

Maşina implicată în accident aparţinea unei firme private, al cărei patron nu a dorit să comenteze cele întâmplate.

Toţi cei patru răniţi au rămas internaţi la spital sub supraveghere medicală.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident grav, produs de un băiat de 14 ani. În mașină mai erau 9 copii
Accident grav, produs de un băiat de 14 ani. În mașină mai erau 9 copii

O maşină condusă de un băiat de 14 ani, în care se mai aflau 9 minori, cu vârste cuprinse între 14 Şi 17 ani, s-a răsturnat pe un câmp aflat lângă satul Plopu, judeţul Brăila.

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident, în Constanța. La volan se afla iubita sa, șoferiță începătoare
Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident, în Constanța. La volan se afla iubita sa, șoferiță începătoare

Un tânăr de 22 de ani a decedat în urma unui grav accident rutier pe șoseaua dintre Constanța și Mangalia. La volanul mașiinii se afla iubita sa, care acum este în stare gravă.

Accident grav în Capitală. Un pieton de 32 de ani a murit după ce a trecut strada neregulamentar
Accident grav în Capitală. Un pieton de 32 de ani a murit după ce a trecut strada neregulamentar

Un accident grav a avut loc marți-noapte în sectorul 1, pe şoseaua de centură a Capitalei, unde un pieton de 32 de ani a avut parte de un sfârșit tragic.

Accident grav în Dâmbovița. O femeie de 44 de ani a intrat cu mașina în gardul unei gospodării
Accident grav în Dâmbovița. O femeie de 44 de ani a intrat cu mașina în gardul unei gospodării

Un accident de circulație a avut loc în localitatea Nucet, din județul Dâmbovița.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.