Creşte numărul celor afectaţi de substanţa letală folosită în "blocul morţii" din Timişoara

×
Codul embed a fost copiat

Crește alarmant numărul victimelor în cazul dezinsecției mortale din blocul de la Timișoara.

Alți cinci locatari, trei dintre ei copii, au ajuns la spitalele din oraș cu aceleași simptome pe care le-au avut și cei care au decedat: doi copilași și mama unuia dintre ei.

Situația a determinat Ministerul Sănătății să trimită o echipă de control care să verifice dacă în zona blocului în care s-a făcut dezinsecția, aerul mai este contaminat cu substanța letală. Administratorul firmei care a împrăștiat insecticidul a fost arestat preventiv, iar autoritățile au anunțat că folosirea substanței în clădirile locuite este interzisă de un regulament al Uniunii Europene.

Cei cinci oameni, trei copii și doi adulți, au început să se simtă rău dimineață, deși nu au mai intrat în blocul în care s-a făcut dezinsecția de luni după-amiază, când au fost evacuați.

Pentru că aveau aceleași simptome cu cele trei victime care au decedat, doctorii au decis să îi interneze de urgență.

Citește și
blocul mortii
Încă 5 locatari din „blocul morții” din Timișoara, duși la spital. Substanța, cumpărată de pe piața neagră
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Specialiștii încearcă să găsească explicații de ce, în cazul lor, efectele insecticidului au apărut abia acum.

Paul Pătrașcu, asistent universitar Universitatea de Medicină Timișoara: „Aceste noi cazuri care apar acum, să fie datorate unei recontaminări. Poate acele persoane care au evacuat blocul aveau praf din acea pastilă pe haine."

În total, în spitalele din Timișoara sunt internați 45 de locatari ai blocului în care a fost împrăștiată substanța care conținea fosfură de aluminiu. 32 dintre ei sunt copii.

Bărbatul care și-a pierdut soția și băiețelul de doar trei ani a povestit cum a început tragedia:

Tatăl băiatului decedat: „Am văzut trei indivizi acolo pe coridor și un vermorel lângă ei, din ăsta cum se stropește la vie sau mai mic așa. Nu aveau echipament pe ei."

După doar câteva ore, fiul lui s-a simțit rău și a fost internat la terapie intensivă, însă nu a supraviețuit. Apoi, soția lui a avut aceleași simptome și a decedat.

Tatăl băiatului decedat: „A ieșit domnul doctor și două asistente și a spus: „îmi pare rău, dar copilul s-a dus.” Sâmbătă noapte a început și ea, se tăvălea pe jos, când pe jos, când în pat, când pe covor."

Alexandra Enache, director IML Timișoara: „Există suspiciunea foarte serioasă că decesele s-au datorat cu o substanță extrem de toxică."

Ministerul Sănătății a trimis o echipă care să preleveze probe pentru a determina dacă în aer, în blocul în care s-a făcut dezinsecția, mai persistă substanța letală. În același timp, instituția a transmis că potrivit unui regulament al Uniunii Europene, folosirea insecticidului care conține fosfură de aluminiu este interzisă în spațiile de locuit.

Inspecția Sanitară de Stat a cerut modificarea legislației astfel încât, direcțiile de sănătate publică să certifice de acum înainte utilizarea biocidelor de firmele de dezinsecție și deratizare.

Mioara Comana, director Inspecția Sanitară de Stat: „În urma faptului că cineva nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu dintr-o instituție, am fost nevoită ieri, împreună cu o echipă din minister, să modificăm un ordin, care l-am pus pe site-ul Ministerului Sănătății. Peste 30 de zile, orice unitate de genul acesta care se înființează în România, inițial trebuie să ia un aviz de notificare de la DSP."

Între timp, au început să apară informații potrivit cărora insecticidele care conțin fosfură de aluminiu au mai făcut și alte victime în România.

Potrivit procurorilor din Bihor, o femeie a murit anul trecut intoxicată cu același compus, iar soțul ei a ajuns în stare gravă la spital.

Mia Cotrău, purtător de cuvânt Parchetul Județean Bihor: „O expunere timp de o oră la o atmosferă care conține o doză infimă de substanță, poate duce la un sfârșit letal."

Alexandra Enache: „Am avut cazuri de deces, prin anii '90 și anul trecut am avut două cazuri de deces cu această substanță."

Pe de altă parte, administratorul firmei care a făcut dezinsecția în blocul din Timișoara a fost arestat preventiv. Bărbatul a declat că a cumpărat substanța letală de pe piața neagră.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Animalele care au supraviețuit, în ciuda deratizării, în „blocul morții” din Timișoara
Animalele care au supraviețuit, în ciuda deratizării, în „blocul morții” din Timișoara

Echipele de specialişti ale ISU Timiş şi Sibiu au salvat două pisici din blocul evacuat în urma deratizării, de pe strada Mioriţei nr. 8 din Timişoara.

Încă 5 locatari din „blocul morții” din Timișoara, duși la spital. Substanța, cumpărată de pe piața neagră
Încă 5 locatari din „blocul morții” din Timișoara, duși la spital. Substanța, cumpărată de pe piața neagră

Administratorul firmei care a făcut dezinsecția în blocul din Timișoara, în urma căreia au murit trei oameni și 40 au ajuns la spital, a fost arestat preventiv marți seară pentru 30 de zile.

Răsturnare de situație în cazul „blocului morții”. Primele rezultate ale autopsiilor
Răsturnare de situație în cazul „blocului morții”. Primele rezultate ale autopsiilor

Primele rezultate ale autopsiilor făcute copiilor şi mamei care au pierit după operaţiunea de dezinsecţie de la Timişoara arată că, deocamdată, nu au fost găsite urme din „substanța morții” în trupurile victimelor.

Acțiune penală împotriva patronului firmei de deratizare din Timiș. Ce spun procurorii
Acțiune penală împotriva patronului firmei de deratizare din Timiș. Ce spun procurorii

Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de patronul firmei de deratizare din municipiul Timişoara sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi traficul de produse sau substanţe toxice în formă continuată.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.