Ne naștem mai puțini, murim mai mulți. Sporul natural din România se accentuează negativ

×
Codul embed a fost copiat

În august au decedat 23.169 persoane, cu 752 mai multe decât în luna iulie, din care aproape două treimi s-au înregistrat la persoane de peste 70 ani. Numărul naşterilor a scăzut în fiecare lună faţă de 2019, mai puţin în august, arată datele INS.

Un număr 23.169 persoane au decedat în august, cu 752 mai multe decât în luna iulie şi cu 3.270 mai multe faţă de luna august 2019, din care aproape două treimi s-au înregistrat la persoanele de peste 70 ani, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).

”În luna august 2020 numărul naşterilor înregistrate a crescut faţă de luna august 2019, dar a scăzut faţă de cel înregistrat în luna precedentă (iulie 2020); Comparativ cu un an în urmă (faţă de luna august 2019) în luna august 2020 numărul deceselor înregistrate a crescut şi a scăzut numărul deceselor copiilor sub un an”, arată datele INS.

În luna august 2020, numărul căsătoriilor înregistrate a scăzut semnificativ faţă de luna august 2019, dar a crescut faţă de luna iulie 2020.

”În luna august 2020 s-a înregistrat naşterea a 16.804 copii, cu 611 mai puţini copii decât în luna iulie 2020. Numărul deceselor înregistrate în luna august 2020 a fost de 23.169, cu 752 decese mai multe decât în luna iulie 2020, iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna august 2020, a fost de 88 copii, în scădere cu 13 decese sub 1 an faţă de luna iulie 2020”, se mai arată în datele INS.

Citește și
Gravida
Nașterile suspendate la o maternitate din Capitală. O gravidă cu Covid-19 a mințit despre starea ei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai puține căsătorii și mai multe divorțuri

 

În luna august 2020, aproape două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (9.498 decese, reprezentând 41% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste, 5.657 decese, reprezentând 24,4%, la persoanele de 70-79 ani) şi 4.549 decese (19,6%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani.

Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (86 decese), 0-4 ani (107 decese) şi 20-29 ani (129 decese).

”Sporul natural s-a menţinut negativ în luna august 2020, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 6.365 persoane”, potrivit INS.

Sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, în perioada de referinţă.

În luna august 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 14.929 căsătorii, cu 3.761 mai multe decât în luna iulie 2020.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1.953 în luna august 2020, cu 90 mai multe decât în luna iulie 2020.

Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna august 2020 a fost mai mare cu 179 comparativ cu aceeaşi lună din 2019.

Numărul persoanelor care au decedat în luna august 2020 a fost cu 3.270 mai mare faţă de luna august 2019.

”Sporul natural negativ s-a accentuat în luna august 2020 faţă de cel din luna august 2019 (-6.365 persoane în luna august 2020, faţă de -3.274 persoane în luna august 2019). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 13 mai mic în luna august 2020, decât cel înregistrat în luna august 2019”, arată datele INS.

În luna august 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 11.766 persoane (6.287 bărbaţi şi 5.479 femei), iar în mediul rural decesul a 11.403 persoane (6.174 bărbaţi şi 5.229 femei).

Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 1.967 persoane (1.186 bărbaţi şi 781 femei) în mediul urban şi cu 1.303 persoane (834 bărbaţi şi 469 femei) în mediul rural.

De asemenea, numărul căsătoriilor a fost, în luna augut 2020, cu 8.115 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.

Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna august 2020 s-au pronunţat cu 374 divorţuri mai multe decât în luna august 2019.

”Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile”

 

”Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în cazul deceselor, în special în lunile aprilie, iunie, iulie şi august 2020, când s-au înregistrat creşteri faţă de lunile aprilie, iunie, iulie şi august 2019, al căsătoriilor care, începând cu luna martie, au înregistrat scăderi semnificative ale numărului de evenimente faţă de luna corespunzătoare din 2019. Numărul naşterilor a scăzut în fiecare lună faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, excepţie făcând luna august când s-a înregistrat un număr mai mare de născuţi-vii faţă de anul precedent. Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-august 2020, în contextul pandemiei COVID-19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de trei persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă”, informează INS.

De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce priveşte numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum şi prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanţi.

Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

”Datele pentru lunile anului 2020 sunt provizorii, fenomenele fiind prezentate după data înregistrării acestora şi nu după data producerii evenimentelor demografice; din acest motiv datele aferente anului 2020 vor suporta modificări prin includerea fenomenelor înregistrate tardiv (după luna de referinţă) şi excluderea celor înregistrate în luna de referinţă, dar care s-au produs în luna precedentă sau anterior acesteia şi prin redistribuirea fenomenelor pe luni după data producerii”, mai arată datele INS.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Studiu: Scăderea poluării a salvat sute de vieți în România. Mai puține nașteri premature și cazuri de astm
Studiu: Scăderea poluării a salvat sute de vieți în România. Mai puține nașteri premature și cazuri de astm

Luna trecută, scăderea poluării ca urmare a măsurilor de izolare a salvat 11.000 de vieți în Europa, dintre care aproape 400 au fost în România, potrivit unui studiu citat de The Guardian.

Nașterile suspendate la o maternitate din Capitală. O gravidă cu Covid-19 a mințit despre starea ei
Nașterile suspendate la o maternitate din Capitală. O gravidă cu Covid-19 a mințit despre starea ei

La o maternitate privată din Capitală au fost suspendate nașterile după ce o pacientă internată a fost testată pozitiv cu coronavirus. Tânăra a mințit inițial că ar fi intrat în contact cu vreo persoană venită din străinătate.

Mortalitatea infantilă din România, aproape dublă față de media UE
Mortalitatea infantilă din România, aproape dublă față de media UE

România a avut şi în 2018 cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană, cu 6 decese la 1.000 de naşteri vii, aproape dublu faţă de o rată a mortalităţii infantile de 3,4 decese la 1.000 de naşteri vii în Uniunea Europeană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.