Momente de groază într-un bloc tip vilă, din Iași. Toate apartamentele au luat foc

×
Codul embed a fost copiat

Momente de groază, sâmbătă seara, printre locatarii unui bloc tip vilă, din Iaşi. Acoperişul clădirii a luat foc, iar flăcările au cuprins treptat toate apartamentele.

Zeci de pompieri s-au luptat ore bune cu incendiul până au reuşit să-l stingă, iar unii dintre proprietari au suferit atacuri de panică.

Alarma s-a dat în cartierul Cantemir din Iaşi. Speriaţi când au văzut că mansarda uneia dintre locuinţe arde, oamenii au sunat de urgenţă după ajutor.

Locatar[: "Noi am fost plecaţi, ne-am aşezat la masă şi am văzut fum. Atâta tot şi după aia s-a extins până au venit ei a luat foc şi în partea asta. Aici sunt pavilioane şi într-un bloc din ăsta stau opt familii, 4 pe partea asta, 4 dincolo."

Locatar: "Tot acoperişul este cuprins de flăcări, acum văd că şi în interior arde. Problema mai gravă este ca planşeul dintre etaje e tot din lemn şi în momentul în care ajunge pe pardoseala s-ar putea să fie compromisă toată structura."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pompierilor le-a luat nu mai puţin de 4 ore să potolească flăcările. Toţi locatarii au scăpat teferi, însă unii dintre ei au suferit atacuri de panică şi au avut nevoie de ajutorul echipajelor medicale.

Silvia Bolohan - purtător de cuvânt ISU Iaşi: "La locul intervenţiei s-au deplasat iniţial 3 autospeciale care au fost suplimentate. În acest moment se intervine cu 8 autospeciale de stingere, 2 autoplatforme, un echipaj de prim ajutor şi unul SAJ. Aproape 50 de pompieri au luptat cu flăcările"

Cauza incendiului care a ars totul pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi nu este deocamdată cunoscută.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia

O tânără în vârstă de 22 de ani, internată într-un spital din apropiere de Milano, a fost victima unui abuz.  

ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă

Scene îngrozitoare în Mureș. Cinci oameni, care stăteau la o terasă, au fost loviți în plin, de un TIR, care acroșase o mașină. Patru dintre răniți sunt în stare gravă.

Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea
Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea

Verișorul Raisei, bănuit că i-a luat viața copilei din Dolj, a fost reținut noaptea trecută pentru 24 de ore, pentru omor calificat. Adolescentul a recunoscut faptele după 15 ore de audieri.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.