Mită pentru a nu intra în carantină. Câți bani ar fi primit doi vameși din Borș

×
Codul embed a fost copiat

Doi polițiști de frontieră din Bihor sunt acuzați că au luat mită de la români întorși din străinătate.

Iar în schimbul banilor, i-ar fi ajutat să fenteze carantina. Ofițerii au fost ridicați din vama Borș.

Procurorii îi suspectează pe cei doi agenţi că au pretins şi primit bani de la români întorşi din Germania, înainte de Paşte.

Poliţiştii bifau în documente că respectivii sunt şoferi de TIR - adică făceau parte din categoria transportatorilor, care a beneficiat de o facilitate majoră: nu erau obligați să intre în carantină, ci în izolare la domiciliu. Puteau merge acasă, cu alte cuvinte.

Potrivit unor surse din ancheta, 50 de euro costa intervenția vameșilor. Nu se știe însă câte persoane au beneficiat. Agenții în cauză neagă acuzațiile, dar sunt reținuți pentru 24 de ore.

Citește și
medici coronavirus
Tratament pentru coronavirus, testat la New York. Ce legătură are cu ulcerul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vor merge în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mizerie de nedescris în centrele de carantină din Craiova. Oamenii primeau mâncare stricată
Mizerie de nedescris în centrele de carantină din Craiova. Oamenii primeau mâncare stricată

Comisarii ANPC au extins controalele masive din țară și la unitățile de carantină instituționalizată. În Craiova, au găsit dezastru: camere infecte și hrană expirată.

Tratament pentru coronavirus, testat la New York. Ce legătură are cu ulcerul
Tratament pentru coronavirus, testat la New York. Ce legătură are cu ulcerul

Famotidina, utilizat în tratamentul ulcerului gastroduodenal, poate fi eficient în cazul Covid-19, potrivit revistei Science, care a publicat informaţii despre un studiu clinic aflat în fază incipientă la Northwell Health din New York.

Alertă la Iași. Mai mulți copii care sufereau deja de boli grave s-au infectat cu coronavirus
Alertă la Iași. Mai mulți copii care sufereau deja de boli grave s-au infectat cu coronavirus

Medicii și epidemiologii din Iași rămân în alertă. Trei copilași grav bolnavi, de numai cinci, șase și șapte ani, s-au infectat cu noul coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.