Ministrul Sănătății: ”Avem o creștere a numărului de cazuri grave la persoane relativ tinere”

Focare de coronavirus la spitalul Judeţean și la spitalul de copii. Aproape 200 de cadre medicale, confirmate cu Covid-19
Pro TV

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că în ultima perioadă se observă o scădere a mediei de vârstă a persoanelor infectate cu noul coronavirus, precum şi o creştere a numărului de cazuri grave la ”persoane relativ tinere”.

”După cum ați putut vedea în ultima perioadă, avem o scădere a mediei de vârstă a cazurilor infectate, după cum avem și o creștere a numărului de cazuri grave la persoane relativ tinere. Respectarea unor reguli, adaptarea de către noi a spitalelor, pentru a primi pacienții infecați Covid în diferite stadii de evoluție ale bolii, dar primordial rămâne respectarea acelor reguli cu scăderea transmiterii și inclusiv scăderea numărului de pacienți noi de la o zi la alta.” -  a spus ministrul, aflat într-o vizită la şantierul unui spital privat din Bucureşti.

Potrivit ministrului, România se află ”în a doua fază sau a doua cocoaşă” a primului val pandemic COVID-19.

”Suntem în cea de a a doua fază sau a doua cocoașă a primului val pandemic. După cum ați putut vedea în ultima săptămână, se încearcă o stabilizare a numărului de cazuri, având acel platou în fierăstrău. După cum am menționat, nu ține dor de noi, ca și sistem medical, iar această pandemie nu se tranșează în spital. Această pandemie se tranșează în pre spital.” - a mai declarat Nelu Tătaru.

Până marți, 18 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Citește și
Radiografia ultimei săptămâni de pandemie. O treime din cazuri, în Capitală; grupa de vârstă cea mai afectată
Raport INSP: Cele 15 județe care înregistrează un trend ascendent al infectărilor cu coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

33.135 pacienți au fost declarați vindecați și 8.316 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.014 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 715 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

45 de persoane au murit în ultimele 24 de ore

Până marți, 3.074 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 17.08.2020 (10:00) – 18.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 45 de decese (31 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani.

43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.118. Dintre acestea, 479 sunt internate la ATI.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Românii, pe primul loc în topul turiștilor infectați cu Covid-19 din Grecia
Românii, pe primul loc în topul turiștilor infectați cu Covid-19 din Grecia

Protecţia Civilă din Grecia a făcut publice marţi date şi statistici privind cazurile de coronavirus importate de la data de 1 iulie, când ţara şi-a deschis graniţele pentru turişti. Potrivit statisticilor, cele mai multe cazuri provin din România.

Raport INSP: Cele 15 județe care înregistrează un trend ascendent al infectărilor cu coronavirus
Raport INSP: Cele 15 județe care înregistrează un trend ascendent al infectărilor cu coronavirus

Aproape o treime (32%) din totalul cazurilor de infecţii cu noul coronavirus înregistrate în săptămâna 10 - 16 august au fost în Bucureşti şi în judeţele Prahova, Argeş, Bihor şi Timiş, potrivit unui raport INSP.

Orban, despre deschiderea restaurantelor: ”Nu este o chestiune de rea-voinţă”
Orban, despre deschiderea restaurantelor: ”Nu este o chestiune de rea-voinţă”

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că, imediat ce situaţia epidemiologică va fi mai bună, Guvernul va dispune redeschiderea restaurantelor.

Coronavirus România. Care sunt cele mai afectate județe din țară de Covid-19
Coronavirus România. Care sunt cele mai afectate județe din țară de Covid-19

Coronavirus România, 18 august. Până în acest moment, pe teritoriul României au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 3.074 de decese.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.