Ministerul Sănătății, despre bărbaţii răniţi în explozia din Prahova. În ce stare se află victimele

Explozie puternică într-un magazin alimentar din județul Prahova. Patru persoane se aflau în interior
ISU Prahova

Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri seară, că cele patru persoane rănite în explozia de la un magazin din judeţul Prahova sunt internate în spital, conştiente şi cooperante.

Pacienţii au arsuri de gradul 2 pe mâini şi pe faţă, pe o suprafaţă sub 15 la sută.

Din informaţiile transmise Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) din cadrul Ministerului Sănătăţii, în urma exploziei s-au înregistrat 4 victime cu vârste cuprinse între 25 şi 73 de ani. Toate cele 4 persoane sunt internate la Spitalul Judeţean Ploieşti, în secţia de chirurgie plastică”, a transmis, miercuri seară, Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că pacienţii sunt conştienţi şi cooperanţi.

În urma evaluării medicale s-a constatat că au arsuri de gradul 2 pe mâini şi pe faţă, pe o suprafaţă mică, sub 15 la sută”, a mai transmis sursa citată.

Citește și
explozie
Condamnat la închisoare pentru că a vrut să-și ucidă copilul. Câți ani a primit individul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Patru persoane au fost rănite, miercuri seară, într-un magazin alimentar din comuna prahoveană Tomşani, după explozia unei butelii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
FOTO. Explozie puternică într-un magazin alimentar din județul Prahova. Patru persoane se aflau în interior
FOTO. Explozie puternică într-un magazin alimentar din județul Prahova. Patru persoane se aflau în interior

O explozie puternică s-a produs, miercuri seara, într-un magazin alimentar din localitatea Tomșani, Prahova. Patru persoane au fost surprinse de deflagrație și au suferit arsuri.

Condamnat la închisoare pentru că a vrut să-și ucidă copilul. Câți ani a primit individul
Condamnat la închisoare pentru că a vrut să-și ucidă copilul. Câți ani a primit individul

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Piatra Neamţ şi-a primit pedeapsa după ce a provocat intenționat o explozie în apartamentul în care locuia împreună cu băiețelul lui, în vârstă de numai patru ani.

VIDEO. Patru răniţi într-o rafinărie ExxonMobil în Texas
VIDEO. Patru răniţi într-o rafinărie ExxonMobil în Texas

Patru persoane au fost rănite într-un incendiu, joi, la o rafinăerie ExxonMobil în Texas, în sudul Statelor Unite, considerat de către poliţia locală drept un ”accident industrial”, relatează AFP, scrie News.ro. 

Explozie într-un mic magazin de lângă Roman, provocată de furtunul de la butelie defect
Explozie într-un mic magazin de lângă Roman, provocată de furtunul de la butelie defect

Un mic magazin sătesc de lângă Roman a fost distrus în această dimineață de o explozie. Proprietarii, soț și soție, au ajuns la spital.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.