La ce riscuri ne expunem dacă amânăm ratele la bancă. Economist: ”E nevoie de soluții individuale”

credit, banca, rate
Shutterstock

Clienții ar putea ajunge să plătească rate mai mari la credite ca urmare a creșterii dobânzilor după ce vor apela la o eventuală amânare a ratelor, avertizează Bogdan Neacșu, președintele Asociației Române a Băncilor și directorul executiv al CEC Bank.

Inflația ridicată face dificilă aplicarea unei soluții universale și de asemenea nu mai avem de-a face cu închiderea economiei ca în perioada de pandemie, astfel că sunt recomandate soluții individuale, adaugă Neacșu, conform Profit.ro. 

Guvernul a pus din nou în discuție un nou moratoriu pentru plata ratelor la credite, de această dată ca urmare a creșterii cheltuielilor populației, respectiv ale costurilor de funcționare ale firmelor. Un proiect pe această temă a fost elaborat luna trecută, fără a mai fi pus pe ordinea de zi a guvernului, și revine acum, într-o formă care nu a fost încă făcută publică.

”Măsura de amânare la plată a ratelor nu este un subiect nou. Au fost discuții cu reprezentanții guvernului, Ministerului de Finanțe, BNR și ai băncilor pe marginea necesității și eficienței acestei măsuri. Sistemul bancar a spus foarte clar că participă alături de Guvern, Ministerul Finanțelor și BNR pentru a găsi cele mai bune soluții pentru clienții care întâmpină dificultăți în rambursarea ratelor. Și facem deja acest lucru. Băncile au demonstrat în ultimii doi ani că pot veni cu soluții viabile și pot fi alături de debitori - fie că este vorba de perioade de grație, de rescadențări sau de restructurări ale creditelor care au ajutat la depășirea cu succes a crizei provocate de pandemie”, declară Neacșu pentru Profit.ro.

Debitorii au mai beneficiat de posibilitatea de a amâna ratele la bănci și în 2020, respectiv prima parte a lui 2021, pe baza unui program guvernamental cu direcția dată la nivel european. Băncile începuseră să aprobe suspendări ale ratelor chiar înainte ca guvernul să vină cu o decizie în acest sens. Judecata de atunci a fost că șocul pandemiei COVID-19, mai ales cel al măsurilor de restricție, este temporar și că plățile vor fi reluate după îmbunătățirea situației medicale. În acest context, băncile au fost scutite și de constituirea unor provizioane uriașe pentru împrumuturile amânate la plată.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”


 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ASF anunță că ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României, în fază finală
ASF anunță că ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României, în fază finală

Ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României se află în fază finală, având majoritatea avizelor, a afirmat, joi, ASF.

Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

Un cutremur slab a fost raportat joi dimineață, în România, în zona seismică Vrancea.

 

Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore
Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore

Caz șocant într-o școală din Iași. Inspectoratul Școlar Județean face verificări, după ce mama unui elev de 12 ani acuză că fiul ei ar fi fost lovit, până la leșin, de către un angajat al unității de învățământ.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.