Iohannis, reacție despre cazul femeii care și-a pierdut cei 4 copii, luați de viitură

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis susţine, în contextul tragediei din judeţul Prahova, unde patru copii au fost luaţi de o viitură, că este nevoie de elaborarea unor strategii pentru prevenirea efectelor fenomenelor meteo extreme.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a aflat cu profundă durere despre tragedia petrecută în localitatea Sângeru, din judeţul Prahova, în urma căreia şi-au pierdut viaţa trei copii şi al patrulea este dat dispărut după ce casa în care locuiau a fost luată de o puternică viitură. Preşedintele Klaus Iohannis este alături de familia îndurerată în aceste momente grele şi de toţi cei care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor care au afectat România în ultimele ore", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis, sâmbătă, AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, Klaus Iohannis solicită autorităţilor responsabile să ia toate măsurile care se impun pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijin.

"Această dramă, care din nefericire nu este un caz singular, reprezintă un puternic semnal de alarmă că este urgentă nevoie de elaborarea unor strategii pentru a preveni, pe cât posibil, efectele fenomenelor meteo extreme şi a unor planuri de acţiune imediată atunci când au loc astfel de evenimente climatice extraordinare", se mai menţionează în comunicat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Citește și
ploaie
Prognoză specială pentru București. Vreme ploioasă cu caracter torențial până duminică
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ploi torențiale cu vijelii și grindină, sâmbătă, în aproape toată țara. Prognoza meteo
Ploi torențiale cu vijelii și grindină, sâmbătă, în aproape toată țara. Prognoza meteo

Sâmbătă aşteptăm alte ploi torenţiale, cu vijelii, grindină şi cantităţi de apă de până la 50 l/mp. În Lunca Dunării şi prin sud-est va fi vreme mai bună.

Prognoză specială pentru București. Vreme ploioasă cu caracter torențial până duminică
Prognoză specială pentru București. Vreme ploioasă cu caracter torențial până duminică

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o prognoză specială pentru București.

Ploi torențiale și vijelii. Prognoza meteo în timpul vizitei Papei Francisc în România
Ploi torențiale și vijelii. Prognoza meteo în timpul vizitei Papei Francisc în România

Vineri, 31 mai, instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată în cea mai mare parte a ţării şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi grindină.

Prognoza specială pentru București. ANM anunță ploi, furtuni și grindină
Prognoza specială pentru București. ANM anunță ploi, furtuni și grindină

Meteorologii ANM anunță vreme instabilă în București în următoarele trei zile, vineri fiind anunțate ploi, vijelie și posibil grindină.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.