Inundații puternice în Vâlcea. Mașinile au fost înghițite de ape

×
Codul embed a fost copiat

Efectivele de intervenţie din Râmnic au fost suplimentate cu personalul din turele libere pentru a putea face faţă intervenţiilor din oraş în urma ploii torenţiale de vineri după-amiază.

"Trei dintre apelurile de urgenţă primite au fost pentru arbori şi crengi căzute şi intervin lucrătorii de la SC Pieţe Prest, iar restul de 36 sunt pentru inundaţii în locuinţe, beciuri, garaje, curţi şi străzi. Cele mai mari probleme se înregistrează în zona Maternităţii, strada Remus Bellu, unde traficul este blocat şi se intervine cu o motopompă, zona Feţeni, cu 10 gospodării afectate şi trei case cu apă în interior, zona pasajului Hervil, zona Dovali, Straubing, zona Libertăţii şi sediul VTV. În prezent, apele sunt în retragere şi se intervine cu şapte motopompe, o autospecială cu apă şi spumă şi cu 16 subofiţeri şi un ofiţer", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Municipiul Râmnicu Vâlcea s-a aflat vineri, între orele 14,15 - 15,30, sub avertizare Cod galben de ploi, în acest interval orar traficul pe şoseaua de centură a oraşului fiind oprit din cauza vizibilităţii reduse şi a apei adunate pe carosabil.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sute de oameni au rămas blocați ore întregi în trenuri, din cauza furtunilor
Sute de oameni au rămas blocați ore întregi în trenuri, din cauza furtunilor

Călătorie de coşmar. Sute de oameni care au plecat cu trenul din Timișoara către mare au rămas blocaţi peste 9 ore pe calea ferată, din cauza furtunilor.

După ploi, România va fi lovită şi de un val de căldură sahariană. Avertismentul experţilor
După ploi, România va fi lovită şi de un val de căldură sahariană. Avertismentul experţilor

De două luni, România este măturată aproape zilnic, de vijelii puternice şi chiar tornade. În judeţul Galaţi, un cod roşu de ploi torenţiale a lăsat în urmă inundaţii şi un bărbat lovit de traznet.

Fenomenul neobişnuit cu care se confruntă România după săptămâni de ploi
Fenomenul neobişnuit cu care se confruntă România după săptămâni de ploi

După câteva săptămâni de ploi, inundaţii şi vijelii, de miercuri, România se confruntă cu un val de căldură neobişnuit. Meteorologii anunţa temperaturi de 35 de grade şi caniculă în mai multe zone din ţară.

Drum naţional, blocat de noroiul adus de o viitură. Pompierii încearcă să-l curăţe
Drum naţional, blocat de noroiul adus de o viitură. Pompierii încearcă să-l curăţe

Mai multe gospodării din comuna Livezi au fost inundate marţi seara în urma ploilor torenţiale din zonă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.