Incendiu violent la Judecătoria Cornetu. ”Era flacără mare și ardea peste tot”

×
Codul embed a fost copiat

A fost o noapte de foc la Judecătoria Cornetu, din Ilfov. Clădirea instanței a fost cuprinsă de flăcări violente, care s-au extins cu repeziciune și au înghițit întreg acoperișul - pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați.  

Pompierii au intervenit cu forțe impresionante, însă lupta cu vâlvătaia nu a fost deloc ușoară. Au acționat atât din exterior, cât și din interior pentru a potoli incendiul.

Flăcările care au izbucnit în sediul Judecătoriei Cornetu au fost zărite de oamenii care locuiesc în apropiere. În puterea nopții, au ieșit din case și, speriați, au sunat la 112 și au cerut ajutor.

Eram acasă și am văzut că arde, pe geam am văzut și am sunat, cred că am fost primul care a sunat. Era flacără mare și ardea peste tot”.

M-au trezit din somn vecinii că arde Casa de Cultură. Totuși am stat cu teamă să anunțăm familia, că erau copiii în casă, să anunțăm să-i evacuăm în caz de ceva, dacă e pericol să se extindă la bloc”.

Citește și
incendiu, tren, Iasi
Incendiu la un tren care circula pe ruta Iaşi-Hârlău. Aproximativ 20 de persoane au ieşit singure
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Am văzut flăcările și am venit și noi să vedem ce se întâmplă aici”.

Se stabilește dacă focul a afectat și dosarele judecătoriei

Imediat ce s-a dat alarma, pompierii au împânzit zona. Au acționat cu nu mai putin de 14 autospeciale de stingere, 4 cisterne, 3 autoscări, o descarcerare și 2 ambulanțe SMURD.

Sublocotenent Ana Covașniuc, ISU BIF: „Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire administrativa unde își desfășoară activitatea Centrul Cultural și Judecătoria Cornetu din județul Ilfov. S-a alimentat de la hidranții din proximitate, în limita debitului asigurat”.

La mai bine de două ore de când flăcările au izbucnit, pompierii încă lucrau la lichidarea incendiului, atât din interiorul, cât și din exteriorul clădirii.

Cât de însemnate sunt pagubele materiale vor stabili anchetatorii, în urma cercetărilor. Specialiștii trebuie să stabilească și dacă focul a afectat dosare aflate în lucru la Judecătoria Cornetu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu de vegetație în Delta Neajlovului. Pompierii au intervenit aproape 12 ore
Incendiu de vegetație în Delta Neajlovului. Pompierii au intervenit aproape 12 ore

Pompierii din Giurgiu au intervenit timp de aproape 12 ore pentru a stinge un incendiu de vegetaţie izbucnit în Delta Neajlovului, într-o zonă în care stuful depăşeşte trei metri înălţime.

 

Incendiu la un tren care circula pe ruta Iaşi-Hârlău. Aproximativ 20 de persoane au ieşit singure
Incendiu la un tren care circula pe ruta Iaşi-Hârlău. Aproximativ 20 de persoane au ieşit singure

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la un tren care circula pe ruta Iaşi-Hârlău. Aproximativ 20 de persoane au ieșit singure din automotor. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale.

Pompierii din Mureș s-au luptat ore în șir pentru a stinge un incendiu uriaș. A ars vegetația uscată de pe 20 de hectare
Pompierii din Mureș s-au luptat ore în șir pentru a stinge un incendiu uriaș. A ars vegetația uscată de pe 20 de hectare

Un incendiu uriaș i-a ținut în alertă toată noaptea pe pompierii din Reghin.

Incendiu la bordul unei nave cu 16 persoane, în rada Portului Sulina. Echipajul a refuzat să coboare
Incendiu la bordul unei nave cu 16 persoane, în rada Portului Sulina. Echipajul a refuzat să coboare

Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a intervenit în Portul Sulina, unde a fost raportat un incendiu în sala motoarelor la o navă cu 16 persoane la bord. Echipajul a refuzat să coboare, dar incendiul a fost stins.  

Incendiu puternic în comuna Berceni. Acoperișul unei locuințe a ars complet
Incendiu puternic în comuna Berceni. Acoperișul unei locuințe a ars complet

Un incendiu puternic, izbucnit în comuna Berceni, din Ilfov, a scos din casă 8 oameni, în toiul nopții.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.