Fostul director general al companiei Unifarm a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare, în primă instanță

×
Codul embed a fost copiat

Fostul director general al companiei Unifarm, Adrian Ionel, a fost condamnat, în primă instanță, vineri, la șase ani și opt luni de închisoare, în primul dosar de corupţie deschis în timpul pandemiei.

Tribunalul București l-a găsit vinovat de abuz în serviciu și luare de mită pentru că, susțin procurorii DNA, ar fi cerut reprezentanții unei firme 760 de mii de euro mită, ca să atribuie un contract de 250 de mii de combinezoane și trei milioane de măști de protecție neconforme.

Mai mult, lui Adrian Ionel i s-a reproșat că în calitatea de președinte al Consiliului de Administrație al Unifarm ar fi votat ca să ocupe și funcția de director general.

Alături de Ionel, a fost condamnată și o funcționară a Unifarm, la patru ani și patru luni de închisoare. Adrian Ionel susține că este nevinovat și a apelat sentința.

Decizia de vineri a Tribunalului nu este definitivă și poate fi atacată în instanță.

Citește și
Caracatița de la Unifarm. „E inadmisibil ca unii să se îmbogățească când alții mor” spune Crin Bologa, șeful DNA
Contractele încheiate de Unifarm în pandemie, anchetate de DNA. Fostul premier Orban: "Nu sunt obligat să vă răspund"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Contractele incheiate de Unifarm in pandemie, anchetate de DNA. Fostul premier Orban: “Nu sunt obligat sa va raspund”

Contractele încheiate de Unifarm în pandemie, anchetate de DNA. Fostul premier Orban:
Contractele încheiate de Unifarm în pandemie, anchetate de DNA. Fostul premier Orban: "Nu sunt obligat să vă răspund"

PANDEMIA PARALELĂ, partea a III-a. Mită de 750 de mii de euro ce ar fi trebuit lăsată într-o cameră de hotel ,pentru fostul şef al Unifarm, Adrian Ionel. Aceasta e acuzaţia procurorilor.

Fostul director Unifarm, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu într-un nou dosar
Fostul director Unifarm, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu într-un nou dosar

Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, este urmărit penal de procurorii anticorupţie într-un nou dosar.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.